Darul vieții pe pământ, un dar pentru eternitate: Patriarhul Daniel pune Marșul pentru viață în perspectiva veșniciei

Patriarhul Daniel a vorbit luni, în cadrul predicii despre sărbătoarea Bunei Vestiri, și despre Marșul pentru viață care se desfășoară luna aceasta în numeroase localități din România și Republica Moldova.

„Această sărbătoare a Maicii Domnului este în poporul nostru și un prilej de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darul nașterii de copii, pentru că sunt mulți care doresc să aibă copii și nu pot avea și atunci sunt îndemnați să adopte, să înfieze copiii din familiile sărace și, de aceea, Maica Domnului este în mod deosebit cinstită în luna martie, când se organizează, de câțiva ani încoace, Marșul pentru viață, adică în favoarea nașterii de copii și de respingere a avortului, sau pruncuciderii”, a spus Preafericirea Sa.

„Prin această activitate de încurajare a femeilor însărcinate și de ajutorare a femeilor, a mamelor cu mulți copii, a părinților cu mulți copii, se vede prețuirea pe care creștinii trebuie să acorde darului vieții, pentru că un copil care se naște în lume are șansa de a fi nu doar cetățean al patriei pământești.”

„Dacă, în timpul vieții pământești, copilul ajunge matur și devine un bun creștin care, prin credință și fapte bune se mântuiește și își sfințește viața, el poate deveni un sfânt și poate trăi veșnic în împărăția iubirii veșnice a Preasfintei Treimi”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Darul de a avea copii nu este doar unul de ordin utilitar – să avem copii, să aibă grijă de noi, să ne simțim bine în comuniune, nu în singurătate – ci este și un dar pentru eternitate, pentru că cei care au trăit viață creștină, în sfințenie, pe pământ vor avea șansa să devină sfinți ai lui Dumnezeu în Împărăția Cerurilor. Deci darul vieții pe pământ este un dar pentru eternitate.”

Luna pentru viață în 1500 de localități 

„Învierea este darul lui Dumnezeu pentru toți oamenii, ceea ce înseamnă că eternitatea este făcută, așa cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos, pentru oameni, pentru a se bucura veșnic de iubirea Preasfintei Treimi”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Raiul a fost făcut pentru oameni, pentru ca oamenii să trăiască veșnic în fericirea, pacea și bucuria Preasfintei Treimi. Deci darul acesta al vieții este un dar nu doar pentru istorie, ci și pentru eternitate.”

„În data de 30 martie, anul acesta, va avea loc și aici, la noi, Marșul pentru viață și, în perioada 1-31 martie 2024, în peste 1500 de localități din România și Republica Moldova se desfășoară Luna pentru viață 2024, cu tema «Construim împreună pentru viață». Activitățile de apreciere a darului vieții și a importanței sprijinirii femeilor însărcinate vor culmina cu Marșul pentru viață”, a anunțat Preafericirea Sa.

„Să ne rugăm Maicii Domnului și tuturor sfinților să ne dăruiască bucuria pe care o dăruiește tuturor celor care ascultă de Dumnezeu și împlinesc voia Lui și celor care au grijă de copii ca daruri ale lui Dumnezeu, îi cresc în credință și îi pregătesc să devină nu numai buni cetățeni ai patriei pământești, ci și viitori cetățeni ai patriei cerești, după cum avem exemplul familiei Sfântului Grigorie Palama, dintre care doi părinți, două fete și trei băieți – șapte persoane – sunt trecuți toți în calendarul Bisericii Ortodoxe.”

„Aici vedem ce înseamnă darul vieții apreciat în lumina credinței și a faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea oamenilor”, a încheiat Patriarhul României.


În patru eparhii au fost deja organizate marșuri pentru viață în zilele dinaintea sărbătorii Bunei Vestiri. În celelalte orașe din România și Republica Moldova, marșul va fi organizat sâmbătă, 30 martie.

Vezi și:

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente