Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sfințirea bisericii cu hramul Sfinții Cosma și Damian a parohiei ortodoxe românești din Pulversheim – Moulouse, Franța, duminică, 10 aprilie 2011:
Trăim astăzi bucuria întâlnirii și a comuniunii cu toți clericii și credincioșii ortodocși români care ne-au întâmpinat aici, la parohia Sfinții Mucenici, Doctori fără de arginți, Cosma și Damian din Pulversheim – Mulhouse, cu ocazia sfințirii bisericii. Acest eveniment mare, sfânt și binecuvântat, reprezintă o dovadă a credinței vii și jertfelnice a românilor care au reușit să aibă propria lor biserică ortodoxă.
În mod deosebit apreciem jertfa, osteneala și dorința acestei comunități de a avea propriul locaș de cult, în care să se roage, să mulțumească lui Dumnezeu și să primească ajutorul Lui. După sfințirea acestei biserici din zid, vă îndemnăm și ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă ajute să zidiți și biserica spirituală din suflete, ca mărturie a credinței și a comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii.
Spațiu sacru de rugăciune, biserica nou sfințită devine un simbol al recunoștinței (euharistiei) aduse lui Dumnezeu și un simbol al Bisericii în înțelesul ei de adunare a oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. Prin urmare, o biserică în care se oficiază Sfintele Taine sau Sacramente ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunității și asupra locului în care se află această biserică.
În rugăciunile de sfințire a bisericii se arată că biserica pe care noi o oferim Mântuitorului Iisus Hristos ca ofrandă a credinței, a hărniciei, a înțelepciunii, a priceperii și a dărniciei noastre, devine astăzi o „poartă a cerului” (cf. Facere 28, 17).
Pe această „poartă a cerului” intră Hristos-Împăratul Slavei, Care, după Învierea Sa, S-a înălțat cu trupul la cer și a așezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. El intră în mod tainic în biserica Sa în care este mereu prezent prin Sfintele Taine săvârșite aici și dăruiește celor ce se roagă darurile Sale cerești, arvună a vieții veșnice. Astfel, biserica nou sfințită devine casa lui Dumnezeu sau casa Preasfintei Treimi, și poarta cerului.
Biserica sfințită poartă numele unei persoane sfinte, numele ocrotitorului ei spiritual, de pildă, Sfinții Cosma și Damian, pentru că în ea se adună în rugăciune persoanele umane botezate în numele Persoanelor divine, adică în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. O biserică nouă se sfințește cu apă sfințită și se unge cu Sfântul și Marele Mir, ca și persoanele umane botezate în apă sfințită și unse cu Sfântul și Marele Mir, pentru a avea o comuniune spirituală permanentă cu Persoanele Sfintei Treimi, dar și cu Maica Domnului și cu toți sfinții din toate timpurile și din toate locurile, care au mărturisit dreapta credință în Sfânta Treime.
Ca locaș sfânt biserica nou sfințită reprezintă simbolic Biserica rugătoare, adică Trupul tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt, în care credincioșii sunt membre vii ale acestui Trup mistic (cf. 1 Corinteni 12, 12-13 și 27; Efeseni 1, 22-23; 4, 3; Coloseni 1, 18).
Edificiul bisericii se sfințește mai întâi în exterior pentru a delimita spațiul sacru, ca fiind „casa lui Dumnezeu” și „poarta Cerului” (cf. Facere 28, 17). Mai întâi se citește în fața bisericii noi rugăciunea lui Solomon de la sfințirea Templului din Ierusalim, (cf. III Regi 8, 22-31) în care se cere lui Dumnezeu: „să fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea spre casa aceasta, și oricâte vor cere în locul acesta să asculți din locul locuinței Tale celei din cer (…) și milostiv să le fii lor„.
Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai direct și atent El ascultă și vede pe cei care Îl cheamă în rugăciune.
Urmează apoi trei lecturi din Sfintele Evanghelii: de la Matei (16, 13-19), Luca (10, 38-42 și 11, 27-28) și Ioan (10, 22-28). La sfârșitul fiecărei lecturi din aceste Evanghelii se enunță mesajul principal al Evangheliei citite și anume:
În timpul citirii primei Evanghelii se spune: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16, 18), adică pe credința mărturisită de Sfântul Apostol Petru că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, iar la sfârșitul citirii se spune: „Orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16, 19). Astfel se arată că biserica este locul în care se iartă păcatele pe pământ și ca atare sunt iertate și în ceruri. Biserica, prin episcopii și preoții ei, este singura instituție din lumea aceasta care a primit darul dumnezeiesc de a ierta păcatele oamenilor, pentru ca ei să dobândească mântuirea sau viața veșnică.
A doua lectură din Sfânta Evanghelie este luată de la Sfântul Evanghelist Luca (cf. 10, 38-42 și 11, 27-28) și are loc în dreptul Sfântului Altar, în exteriorul bisericii. La finalul acestei lecturi Mântuitorul Iisus Hristos fericește pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc, adică îl împlinesc în viața lor. Aflăm din lectura acestei Evanghelii că adevărata fericire este legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Deci numai când iubim pe Dumnezeu în rugăciune și pe semenii noștri în fapte bune atunci suntem cu adevărat fericiți!
A treia Evanghelie care se citește la sfințirea bisericii (cf. Ioan 10, 22-28) ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos este Păstorul cel Bun Care dăruiește viață veșnică tuturor celor ce-L urmează! Prin aceasta ni se arată că rostul Bisericii în lume este: acela de a pregăti pe oameni pentru a primi viața și bucuria veșnică din Împărăția Cerurilor.
Așadar, în biserica sfințită primim iertarea păcatelor, învățăm că fericirea izvorăște din iubire față de Dumnezeu și de oameni, iar prin rugăciune și Sfintele Taine primim arvuna sau pregustarea vieții veșnice. De aceea, când ne împărtășim din Sfântul Potir în duminici și sărbători la Sfânta Liturghie Euharistică auzim cântarea: „Trupul lui Hristos primiți și din Izvorul cel fără de moarte gustați!„. Iar când preotul ne oferă Sfânta Euharistie zice: „Se împărtășește robul sau roaba lui Dumnezeu (N), spre iertarea păcatelor și spre viața de veci!„. Deci, aici, în biserica aceasta, primim iertarea păcatelor și tot aici pregustăm în mod mistic viața de veci și lumina Învierii. Din acest motiv, Biserica a fost numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) „Laboratorul Învierii„, iar de Sfântul Nicolae Cabasila (†1391) „Anticamera Împărăției Cerurilor„.
Când înconjurăm biserica nouă purtăm în procesiune moaște ale sfinților mucenici sau martiri care apoi se depun în piciorul Sfintei Mese. De ce? Pentru că martirii au arătat cea mai mare iubire față de Hristos, iubire jertfelnică mai tare decât teama de moarte. De aceea primele biserici creștine au fost construite pe mormintele martirilor. Întrucât întreaga slujbă de sfințire a unei biserici ortodoxe este și o laudă adusă sfinților martiri, se cântă de mai multe ori cântarea aceasta: „Sfinților mucenici care bine v-ați nevoit și v-ați încununat rugați-vă lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre!”
Pentru sfințirea Altarului bisericii, episcopul îmbracă peste veșmintele arhierești o cămașă albă, ca un giulgiu, care simbolizează în același timp giulgiul lui Hristos din mormânt și lumina Învierii Sale de a treia zi.
Sfânta Masă (l’autel) se spală cu apă sfințită, turnată în semnul Sfintei Cruci, care închipuie Botezul Domnului. Hristos-Domnul, Cel Ce S-a botezat în apele Iordanului, este chemat să trimită darul Preasfântului Său Duh spre sfințirea apei și a Sfintei Mese.
Ungerea Sfintei Mese cu Sfântul și Marele Mir, turnat în semnul Sfintei Cruci, simbolizează Pogorârea Duhului Sfânt, pentru a sfinți Sfânta Masă și viața Bisericii lui Hristos.
După sfințirea Altarului (le sanctuaire) se sfințește biserica nouă în interior, tot cu apă sfințită și cu Sfântul și Marele Mir, iar apoi se binecuvintează și se stropesc toți cei prezenți cu aceeași apă sfințită, în care s-a turnat parfum ca simbol al bunei miresme a harului Duhului Sfânt, care sfințește în același timp biserica, sufletele și trupurile credincioșilor prezenți la sfințire.
Spre sfârșitul slujbei de sfințire cântăm: „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre”. Deci, odată cu sfințirea bisericii are loc și sfințirea sufletelor noastre. Se sfințește biserica aceasta din zid, dar se sfințesc și persoanele care participă la sfințirea ei și la sfintele slujbe care se săvârșesc în această biserică. De ce? Pentru că biserica construită din zid este învelișul arhitectonic al Bisericii celei vii, al comunității euharistice, formată din cler și popor, adică din persoane umane în stare de rugăciune sau de unire prin har cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi.
Această bogăție de sensuri spirituale a sfințirii unei biserici ortodoxe ne invită la un pelerinaj în interiorul spațiului consacrat, ca o procesiune-înaintare către Împărăția cerurilor simbolizată de Sfântul Altar cu porțile lui împărătești și cu iconostasul – epifanie liturgică a Parusiei Domnului, a prezenței Sale tainice sau smerite, dar și simbol al venirii glorioase a lui Hristos la sfârșitul veacurilor, înconjurat de Sfinții Apostoli și Sfinții Îngeri (cf. Matei 25, 31). Sfințirea bisericii ne invită, de asemenea, la un pelerinaj interior intim, la un progres spiritual, ca înnoire a omului după chipul lui Hristos, sau ca interiorizare a vieții lui Hristos în viața creștinului (cf. Galateni, 2, 20). În acest sens, după sfințirea noii bisericii, toți credincioșii ortodocși prezenți au permisiunea să intre în Sfântul Altar (numai în ziua sfințirii bisericii) pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă din Altar, deoarece toți, bărbați și femei, sunt chemați să intre în Împărăția Preasfintei Treimi, prin credință și fapte bune.
Cu ocazia sfințirii acestei biserici, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională, pe părintele paroh Emil Ioan Tanca, dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească din Pulversheim și Mulhouse, harnică și misionară, luminată de evlavie creștină și simțire românească. De asemenea, felicităm pe toți ctitorii și ajutătorii acestui sfânt lăcaș, precum și pe toți clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate și demnitate creștină.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ocrotească această biserică și să binecuvinteze pe toți închinătorii și binefăcătorii ei, pentru rugăciunile Sfinților Cosma și Damian, ocrotitorii spirituali ai acestei biserici din Mulhouse!
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române