Cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, la 21 mai 2014, Catedrala patriarhală își sărbătorește hramul istoric. În acest sens, în cele ce urmează vă prezentăm un fragment din articolul intitulat Cuvântare către adunarea sfinților, publicat în Ziarul Lumina din data de 14 noiembrie 2013:
Sfântul Constantin cel Mare a fost un om cu o cultură bogată, dar nu s-a dedicat în mod special scrierii de opere sau rostirii de discursuri publice. Cu toate acestea, ne-a rămas de la el un discurs amplu intitulat „Cuvântare către adunarea sfinților”, un veritabil manifest în favoarea creștinismului, care afirmă credința în Hristos și critică desfășurarea riturilor păgâne. În următoarele materiale vom discuta pe larg valoarea teologică și culturală a textului în cauză.
Prima problemă a documentului amintit constă în stabilirea cu certitudine a autenticității acestuia. O serie de cercetători au afirmat de-a lungul timpului că această cuvântare nu poate aparține Sfântului Constantin cel Mare și că trebuie atribuită în speță consilierului său pe probleme teologice, respectiv Eusebiu de Cezareea. Cu toate acestea, în prezent, tot mai mulți specialiști înclină spre atribuirea operei titularului ei de drept, adică Împăratului Constantin cel Mare. Un argument în acest sens este modul în care acesta a ales să își creioneze discursul. Astfel, nu regăsim aici analize teologice profunde, sau trimiteri dese la documente cu valențe spirituale, ci mai mult o prezentare simplă (nu „mediocră”, așa cum s-au grăbit să precizeze unii „specialiști”) și directă a conflictului dintre păgânism și creștinism, dintre filosofia păgână și înțelepciunea creștină. Considerăm că Sfântul Constantin cel Mare este autorul acestei opere, dar nu putem afirma cu certitudine când a fost aceasta rostită și dacă a fost rostită sau a devenit un fel de document oficial care a fost trimis principalilor reprezentanți imperiali și episcopilor din provincii. Cert este că datarea ei este pusă în general în jurul anului 324, deși unii cercetători merg ceva mai înapoi în timp, considerând că ar fi putut fi realizată în jurul anului 313. Aceste aspecte ne interesează mai puțin, deoarece nu ne propunem o analiză istorico-filologică a documentului în cauză. Ne preocupă în special să aflăm valențele sale teologice și să observăm învățăturile de viață care se desprind din acesta, mai ales că ne aflăm în fața unei opere scrise de un catehumen, care simțea chemarea sa la credința creștină și care își expune transformarea interioară într-un mod cu totul unic. Acesta constituie, din punctul nostru de vedere, principalul țel către care trebuie să ne îndreptăm.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
