Curs de managementul resurselor umane

În cadrul proiectului FORTE, prin Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae”, va fi organizat un curs de Managmentul resurselor umane, acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, informează „Ziarul Lumina”.

Acesta se adresează persoanelor și managerilor care au în subordine angajați sau care coordonează echipe de proiect sau echipe de voluntari (angajați ai structurilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române sau ai organizațiilor neguvernamentale, care au experiență de colaborare sau doresc pe viitor să dezvolte parteneriate sau colaborări cu instituții din cadrul Bisericii Ortodoxe Române), având ca scop formarea și dezvoltarea competențelor de gestionare a resurselor umane din cadrul organizației.

Cursul durează 5 zile. Vor fi organizate maximum două cursuri cu un număr de 20 de participanți pe serie. Persoanele interesate de participarea la curs vor completa un chestionar accesibil pe federatia-filantropia.ro, urmând a fi contactate ulterior pentru stabilirea perioadelor de curs. Tot pe site pot fi găsite mai multe informații despre actele necesare pentru înscriere, modalitatea de aplicare și aspecte logistice. Pentru mai multe detalii puteți suna la: 0735.533.374 (Ina Rizoaica), 0735.533.369 (Adriana Cojocaru).

Comentarii Facebook


Știri recente