Curs de contabilitate pentru parohii în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Între proiectele pastoral-misionare pentru anul 2013 înscrise în calendarul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se numără și organizarea unor cursuri de contabilitate primară pentru parohii.

Acestea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au fost organizate prin Proiectul Forte și s-au desfășurat în perioada 25 – 28 iunie a.c. la Așezământul Socio-Medical „Sf. M. Mc. Pantelimon” – Lacu Sărat, jud. Brăila, după cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea.

Pe parcursul celor patru zile, 2 serii a câte 56 de preoți din cele 8 protoierii ale Eparhiei au participat la dezbateri și ateliere de lucru cu privire la prevederile canonice, statutare, sinodale, eparhiale și legale privind activitatea economico-financiară și de păstrare a patrimoniului bisericesc la nivelul parohiilor.

Între obiectivele propuse de Sectorul Economico-Financiar s-au numărat: înțelegerea și clarificarea termenilor de specialitate; îmbunătățirea competențelor de utilizare a instrumentelor contabile; construirea unei înțelegeri unitare asupra aspectelor administrativ-bisericești.

La cursurile de contabilitate primară au participat și părinții protoierei și contabilii protopopești.

Comentarii Facebook


Știri recente