Nu este dificil de observat faptul că, fără o anumită preocupare pentru viața interioară, cultivarea unei atenții lăuntrice și deprinderea unei anumite îngrijiri de sine sunt obișnuințe cu anevoie de câștigat. Trăind în vârtejul lumii, semnalele ei intră cu ușurință în noi, ocupându-ne gândurile și trezind în noi emoții intense. Însă nu vom putea instaura lăuntric, cu aceeași ușurință, pacea, liniștea, limpezimea adâncului din noi. Așa cum mulți filosofi, dar mai ales părinți ai spiritualității creștine au constatat de-a lungul istoriei, pentru acestea din urmă e nevoie de un considerabil efort al atenției și voinței, de multă disponibilitate, dar și de o preocupare constantă pentru viața spirituală.
Iureșul vieții, presiunea obligațiilor sociale, multitudinea știrilor și informațiilor, dispozitivele tehnice tot mai performante, dar și zgomotoasa industrie a divertismentului, cu invitațiile ei multicolore, țin sub asediu, în fiecare zi, mintea, inima și viața omului, cu diversele lor ocazii sau urgențe. Dar postmodernitatea nu ridică doar obstacole în calea omului către sine însuși. În ea găsim astăzi și câteva invitații la supravegherea de sine în forme noi, fără precedent în întreaga istorie. Într-un mod neașteptat, vechea purtare de grijă pentru sine tinde să revină în atenția omului, fiind valabilă chiar și pentru cei familiarizați cu noile tehnologii. Este vorba despre o anumită preocupare pentru propria viață, o automonitorizare bazată pe dispozitive tehnice performante, în stare să înregistreze mărunțișurile fiecărei zile și efectele lor cumulate de-a lungul vieții.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
