Credința se concretizează prin dragoste față de Biserică – Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, le-a vorbit duminică credincioșilor din localitatea bistrițeană Ilva Mică despre virtutea credinței, informează mitropolia.

„Credința se concretizează prin dragoste față de Biserică și față de cele sfinte” a menționat ierarhul în omilia rostită în Duminica a IV-a după Rusalii.

Înaltpreasfinția Sa a punctat totodată că virtutea credinței „se concretizează prin acte de filantropie, față de cei bolnavi și de cei săraci”.

De asemenea, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a explicat celor peste 1000 de credincioși prezenți la Sfânta Liturghie ce este credința:

„Credința este darul celui de sus, dar în același timp este și rezultatul strădaniei noastre de a-L găsi și sluji pe Dumnezeu”.

După încheierea slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit iconom stavrofor pe Pr. Stefănița Ionel Potra, de la Parohia Ilva Mică I, iar Pr. Iuliu Brici, de la Parohia Ilva Mică II, a primit din partea ierarhului Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

În finalul vizitei, Mitropolitul Clujului a binecuvântat noul centru catehetic pentru tineri, biblioteca, dar și muzeul bisericii.

Foto credit: Mitropolia Clujului

Comentarii Facebook


Știri recente