Peste 100.000 de lei, bani donați de credincioșii din Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, vor ajunge la sinistrații din județul Galați.
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a desfășurat în data de 6 octombrie în toate parohiile ortodoxe de gradul I și II din județele Alba și Mureș, care formează Eparhia, o colectă în bani pentru sinistrații din județul Galați. Colecta s-a desfășurat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, iar în urma acesteia s-au adunat peste 100.000 de lei, bani care vor fi donați Arhiepiscopiei Dunării de Jos, după cum informează Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Sumele donate de credincioșii din Alba și Mureș vor fi folosite pentru ajutorarea sinistraților din localitățile Cudalbi și Pechea, unde peste 1000 de familii au fost afectate de inundațiile din luna septembrie.
Părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au donat în cadrul colectei: „Mulțumim tuturor preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei care nu au rămas indiferenți la necazul suferit de frații noștri din județul Galați și au donat din puținul lor pentru ajutorarea acestora. Suntem siguri că această faptă bună și dovadă a credinței noastre „lucrătoare prin iubire” va fi răsplătită de Dumnezeu, căci „Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună”, după cum spunea Sfântului Apostol Pavel”.
În luna septembrie 2013 inundațiile au provocat pagube mari în județul Galați. În total în urma calamităților au fost afectate 34 de localități, aproape 2.000 de locuințe fiind avariate de furia apelor. Cele mai mari pagubele au fost înregistrate în localitățile Cudalbi, unde circa 1.000 de case au fost inundate dar și în Pechea, unde 150 de case au fost afectate de furia apelor.