Corul Psaltic Filomelos al Bisericii Voievodale din Borzești aniversează 15 ani de misiune prin muzică

Corul Psaltic Filomelos al Bisericii Voievodale din Borzești aniversează marți 15 ani de muzică psaltică. Acest prag în activitatea grupului va fi marcat cu rugăciune la ctitoria voievodală din satul natal al Sfântului Ștefan cel Mare.

Ziua va începe cu Utrenia, de la ora 08:00, și va continua cu slujba Sfintei Liturghii.

Din program nu vor lipsi nici recitalurile de muzică, invitați de onoare fiind membrii Corului Academic Byzantion.

Filomelos (gr. „iubitor de cântare”) este singurul grup psaltic din România format în exclusivitate din tineri proveniți din mediul laic. „Vrem să dezvăluim că imaginea nefericită a dezorientării, tristeţii şi iresponsabilităţii, asociată prea des tinerilor, poate fi cu succes substituită de posibilitatea întrebuinţării cu rost a tinereţii, a energiei, deci a libertăţii”, se arată pe blogul grupului.

Grupul este coordonat de Părintele Petrică Cautiș și dirijat de Preoteasa Paula Cautiş.

Deși are în palmares festivaluri locale și județene, grupul s-a dedicat în mod special slujirii misionare prin parohii, cu scopul de a duce muzica psaltică în comunități izolate, unde aceasta ajunge rar.

Vezi canalul Youtube al Grupului Filomelos.

Vezi și:

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente