Corala Armonia, în spectacol la Drobeta Turnu Severin

La Drobeta Turnu Severin are loc pe 10 aprilie cel mai mare eveniment cultural artistic al anului, organizat de Episcopia Severinului și Strehaiei.

În cetatea de pe malul Dunării va susține un spectacol prepascal Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, la Casa Tineretului din municipiu.

Fresca muzicală, numită „În vremea aceea…”, pentru soliști, cor și orchestră, compusă de preotul Ion Popescu Runcu, orchestrată și revăzută de conf. univ. dr. Horațiu Alexandrescu, este o transpunere muzicală a Patimilor lui Iisus (începând cu momentul aducerii în fața lui Pilat) ce se finalizează cu Învierea Mântuitorului.

Ansamblul muzical este format din coralele „Armonia” și „Cuvânt Bun” ale Arhiepiscopiei Tomisului, grupul coral al Liceului Pedagogic Constantin Brătescu și Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovschi, dirijor asist. univ. drd. Arhidiacon Ion Iulian Dumitru.

Spectacolul va începe la ora 18:00, iar intrarea este liberă.

Corala bărbătească „Armonia” a fost înființată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea la inițiativa Pr. Arhid. Asist. Univ. Iulian Dumitru .

În perioada 4-14 iulie 2012, Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de Arhid. Drd. Iulian Dumitru, a participat la cea de-a 7-a ediție a Olimpiadei Corale Mondiale (7th World Choir Games), desfășurată la Cincinnati, Ohio, în Statele Unite ale Americii.

După ce pe 7 iulie a câștigat aur la secțiunea Folclor, pe 12 iulie a obținut cea de-a doua medalie de aur la secțiunea Muzica religiilor.

Comentarii Facebook


Știri recente