Copiii Centrului social „Aripi de Lumină”, vizitați de preșcolarii Grădiniței „Floarea Soarelui”

Copiii Centrului social “Aripi de Lumină” al Asociației Vasiliada au primit zilele trecute vizita preșcolarilor de la Grădinița „Floarea Soarelui” din Craiova, alături de care au participat la o serie de activități recreativ – educative, în cadrul Săptămânii fructelor și legumelor donate. În cadrul evenimentului, copilașii au prezentat un program artistic constând din cântece și poezii, iar beneficiarii Centrului social “Aripi de Lumină” au primit din partea oaspeților conserve și alte produse alimentare pentru iarnă, a precizat Gabriela Firu.

„Scopul întâlnirii a constat în dezvoltarea și menținerea relațiilor de colaborare și împărtășirea experienței pozitive între colectivele de copii, implicarea părinților în activitățile promovate de gradiniță, pentru crearea unui mediu social și familial pozitiv, sănătos, încurajarea relațiilor de prietenie și intrajutorare prin donarea de produse obținute din fructe și legume. Relaționarea constructivă, implicarea și munca în echipă între parteneri, educarea sensibilității copiilor în vederea realizării unor acte caritabile au fost elemente definitorii pentru activitatea desfașurată în cadrul parteneriatului încheiat la începutul anului școlar între cele doua instituții. Gânduri pline de recunostință, mulțumire, prietenie le transmitem prietenilor noștri preșcolari, doamnelor educatoare și tuturor celor implicați, care modeleaza aceste suflete nobile, învățându-i adevăratele valori, și care le transmit zi de zi adevărul, binele, frumosul și dragostea față de semeni”, a precizat Elena Stănulică, coordonator al Centrului social „Aripi de Lumină”.

Comentarii Facebook


Știri recente