„Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor” (Matei 19, 14)
Copiii se nasc și cresc în familie. Ei reprezintă, înainte de toate, darul lui Dumnezeu pentru cei doi soți (bărbat și femeie) care au datoria morală să-i crească pe aceștia pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu în Împărăția Sa veșnică. Tot în familie își formează și religiozitatea în calitate de persoană concretă, unică, inepuizabilă și irepetabilă. Au numele lor și în familie, cu ajutorul părinților, își creează prima impresie despre lume, despre oameni, despre Dumnezeu.
Deprinderea comuniunii cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni se realizează în familie pe baza unei purtări de grijă care condiționează sănătatea familiei de azi și de mâine. În această educație și purtare de grijă față de copii nu trebuie să lipsească elementul religios, deprinderea cu abecedarul credinței și cu o viață trăită, în mod firesc, în duhul Bisericii. Dacă copiii sunt, ca și cei maturi, membri ai Bisericii lui Hristos, înseamnă că au și ei drepturi depline din punct de vedere spiritual și că trebuie tratați cu foarte multă atenție și seriozitate. Observăm lucrul acesta de când se naște în Hristos, căci copilul primește trei din cele șapte taine ale Bisericii: Botezul, Mirungerea și Împărtășania; în felul acesta Biserica îi introduce pe copii în planul purtării de grijă a lui Dumnezeu, dar în același timp îi preia în purtarea de grijă și preotul care este „slujitor al lui Dumnezeu și iconom al tainelor Sale” (I Corinteni 4, 1).
Mai mult informații în Ziarul Lumina.
