Copii de la Centrul social „Sfântul Nicolae” din Filiași, premiați pentru rezultate școlare deosebite

Mai multi copii, beneficiari ai Centrului social „Sfântul Nicolae” din Filiași, al Asociației Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au fost premiați de către învățătorii și diriginții Școlii cu clasele I-VIII din Filiași pentru rezultatele școlare deosebite obținute în anul școlar 2012-2013. Aceștia au obținut premiul I și premiul al II – lea, diplome la Concursul național școlar „Smart” și Concursul „Fii inteligent la matematică”, după cum ne-a transmis Gabriela Popescu. ” Elevii participă la activități desfășurate la așezământul social de aproape 6 luni, implicându-se cu un deosebit interes in activitățile de dezvoltare personală, de petrecere a timpului liber, de pregătire a temelor, terapie ocupațională si de învățare prin joc. Cu toții manifestă seriozitate, atitudini de cooperare, spirit de echipă, contribuind la închegarea unor relații de prietenie în cadrul grupului de copii aflat în grija Asociației Vasiliada”, a precizat Alexandra Toma, coordonatorul Centrului social „Sfântul Nicolae” din Filiași.

Specialiștii centrului apreciază implicarea și interesul de care copiii dau dovadă în toate programele sociale și educaționale inițiate de Asociația Vasiliada și spun că, la rândul lor, îi încurajează și îi sprijină ori de câte ori este nevoie. Elevii premiați mărturisesc faptul că au primit cu emoție diplomele, care le recunosc meritele și care sunt cu atât mai importante cu cât vin din partea dascălilor. „Mă bucur că și în anul acesta m-am putut ridica la așteptările părinților și ale doamnei învățătoare pe care o respect mult și care m-a ajutat să evoluez”, a explicat Cătălin, în vârsta de 10 ani. Deși a obținut loc II, Robert promite că anul viitor își va da mai și mai mult silința să demonstreze că este un copil ambițios, care încearcă mereu să își depăsească limitele. ” Chiar daca mi-a parut rău că anul acesta am luat premiul al II lea, având calificativul Bine la disciplina Matematică, si nu premiul I, acest lucru mă ambiționează să lucrez și mai mult, iar în clasa a – V- a, să ajung la locul I” , a adăugat Robert, cu vârsta de 10 ani.

Comentarii Facebook


Știri recente