În anul 2004, la Editura bucureșteană Enciclopedică, apărea o carte-document despre viața și activitatea unui preot grec, pe nume Constantin Moraitakis, un slujitor aflat pentru mai bine de două decenii în mijlocul românilor. Acesta era originar din localitatea Hora, insula Samos, născut în 1890 în numeroasa familie a preotului Emanuil Moraitakis. După școala primară, tânărul Constantin are șansa să fie ajutat de o rudă a mamei sale, pentru a se înscrie la liceul duhovnicesc „Sfântul Dumitru” de pe lângă Patriarhia Ierusalimului. Datorită aptitudinilor sale, protectorul său, arhimandritul Partenie, îl va muta pe tânărul Constantin la Liceul „St. George Boys School”, pentru a învăța limba engleză și teologia anglicană. Lui Constantin Moraitakis i se profila un viitor nesperat pe tărâmul slujirii Ortodoxiei. După studiile liceale, se înscrie la Facultatea de Teologie „Sfânta Cruce” a Patriarhiei Ierusalimului, unde decan era celebrul teolog Hrisostom Papadopoulos. Totuși, din cauza unor tulburări etnice în Palestina și a închiderii facultății, tânărul Constantin este nevoit să se transfere la Facultatea de Teologie din insula Halki, care aparținea de Patriarhia Ecumenică. Aici a avut numeroși colegi, care mai apoi au ajuns înalți slujitori ai Bisericii, precum Athenagoras și Maximos, deveniți patriarhi ecumenici, sau Theodosios, ajuns patriarh al Antiohiei. În 1915, Constantin Moraitakis a fost al 495-lea absolvent al Teologiei din Halki. După absolvire, este profesor la câteva licee din Constantinopol și bibliotecar al Metocului Patriarhiei de Ierusalim din Fanar. La patru ani de la absolvirea studiilor teologice, Moraitakis este hirotonit preot și numit paroh al bisericii grecești din Chișinău. Aici a slujit până în 1932, fiind permanent alături de compatrioții săi, dar legând strânse prietenii cu slujitori români, precum episcopul Visarion Puiu al Hotinului. A fost un apropiat al prințesei Elena, care provenea din familia regală greacă și se căsătorise cu principele moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea. De asemenea, s-a ocupat de întărirea relațiilor dintre scaunele patriarhale și tânăra Patriarhie Română, care în perioada interbelică era cea mai numeroasă entitate ortodoxă. Relațiile interortodoxe s-au concretizat mai ales prin vizitele unor înalți prelați ortodocși greci în România. În 1932, Moraitakis devenea parohul Bisericii „Buna Vestire” de pe lângă Legația greacă din București, consilier pe probleme bisericești al ministrului Greciei în România și apocrisiarh al Patriarhiei Ecumenice pe lângă Patriarhia Română. Era slujitor și diplomat deopotrivă, statut pe care l-a păstrat până la expulzarea din 1948 de către autoritățile comuniste. Aflat la București, s-a implicat tot mai mult la dezvoltarea relațiilor interortodoxe, participând la numeroase congrese bisericești, evenimente, precum sfințirea catedralei din Bălți în 1935, și la organizarea unor vizite ale prelaților ortodocși greci în România. La începerea celui de-al Doilea Război Mondial, deși Grecia era aliată Angliei și Franței, Moraitakis a fost tratat de autoritățile române cu aceeași condescendență ca și înainte, iar biserica de pe lângă Legație a rămas deschisă. După instalarea guvernului procomunist în România, situația preotului Moraitakis a început să se agraveze tot mai mult, mai ales că în Grecia se consuma un război civil în care comuniștii, evident, erau susținuți propagandistic de către cei de la București. Așa s-a ajuns ca în ziua de 28 mai 1948 să fie nevoit să plece cu întreaga familie, îndreptându-se spre Atena. De aici, părintele a fost numit atașat ecleziastic și cultural pe lângă Ambasada Greciei din Liban, Siria și Iordania, pentru ca, din 1960 să se mute în Statele Unite, unde timp de patru ani a fost paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Flushing, New York, și a deținut funcția de director al Biroului Relații Interortodoxe al Arhiepiscopiei grecești din cele două Americi. La 21 noiembrie 1964 a trecut la cele veșnice.
Toate aceste repere biografice, dar și informații despre bogata activitate de slujitor și ambasador al Ortodoxiei a lui Constantin Moraitakis se găsesc în volumul alcătuit de fiul său, Euripide, ca omagiu adus tatălui său. Demersul a pornit de la studierea intensă a arhivei pe care Constantin Moraitakis a strâns-o de-a lungul vieții, volumul conținând numeroase documente și un bogat album fotografic, multe dintre acestea reflectând frumoasele și rodnicele amintiri pe care acest părinte le-a avut mai ales atunci când s-a aflat în mijlocul românilor. (Articol apărut sub semnătura Adrian Nicolae Petcu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 1 aprilie 2013)
