Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România: Propuneri pentru combaterea abuzului şi violenţei în şcoli

Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România a prezentat şase propuneri concrete Ministerului Educaţiei pentru combaterea abuzului şi violenţei în şcoli.

Propunerile au fost expuse într-o întâlnire a reprezentanților Consiliului Consultativ al Copiilor cu ministrul Educației, desfășurată la finalul săptămânii trecute, informează World Vision România.

Printre propunerile prezentate de elevi se regăsesc dezvoltarea unei platforme online dedicate raportării abuzurilor în școli, pregătirea profesorilor, campanii de conștientizare, schimbul de bune practici între școli, informare despre abuz la ora de dirigenție, consiliere de grup cu consilierul școlii.

Un sondaj adresat adolescenților, realizat de fundație în mediul online, arată că dacă elevii ar observa un caz de abuz, cei mai mulți dintre ei (peste jumătate) ar vorbi cu profesorul-diriginte, o treime ar vorbi cu colegii apropiați sau cu directorul școlii și un sfert ar vorbi cu părinții. Un procent mai mic (puțin peste 20%) ar vorbi cu un consilier școlar. Mai mult de unu din zece elevi nu ar vorbi cu nimeni.

Propunerile copiilor

  1. Dezvoltarea unei platforme online de către Ministerul Educației, unde copiii și părinții pot reclama un caz de abuz în școală.
  2. Profesorii trebuie să fie pregătiți pentru a interveni în cazul unui abuz asupra unui elev, în școli.
  3. Facilitarea colaborării și schimbului de bune practice dintre școli pentru combaterea și prevenirea abuzurilor.
  4. Desfășurarea orei de consiliere și dezvoltare personală (dirigenția) în școlile din România și pe parcursul liceului și reconfigurarea structurii manualului, care să se axeze pe nevoile actuale, informații despre abuz și despre identificarea acestuia în situații concrete.
  5. Consiliere de grup cu consilierul școlar (periodic), unde să se discute pe larg diferite probleme cu elevii, mai ales în cazul abuzurilor, de la care elevii să acumuleze mai multe cunoștințe, dar și să ajute la o mai bună înțelegere și comunicare între aceștia.
  6. Centralizarea tuturor măsurilor de protecție ale elevului într-un document oficial, prezent în instituțiile de învățământ din România, sub o forma prietenoasă și accesibilă pentru fiecare.

Fundația World Vision România a demarat în luna februarie programul național SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, proiect implementat în perioada februarie 2024 – ianuarie 2027 și cofinanțat de Uniunea Europeană.

Obiectivul principal al programului este prevenirea și combaterea violenței împotriva copilului din ecosistemul școlar. Proiectele din cadrul programului vor include: campanii de conștientizare cu elevi și părinți, activități de formare pentru personal din școli, schimb de bune practici, networking și advocacy cu experți din societatea civilă și din sistemele de educație și de protecție a copilului, cu participarea a cel puțin 100.000 de beneficiari.

Foto credit: World Vision România

Comentarii Facebook


Știri recente