Conservatoarea Muzeului Vlahuță și-a dedicat întreaga carieră scriitorului: De multe ori am simțit că sunt în familia sa

Timp de aproape patru decenii, conservatoarea Valentina Porumb a vegheat cu pasiune și determinare Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” din Dragosloveni, județul Vrancea. Într-un interviu pentru Agerpres, ea a mărturisit că de multe ori simte că face parte din familia scriitorului.

„Toate acele însemnări pe care le-a făcut Vlahuță, operele poetului, toate mi-au călăuzit pașii. De multe ori am simțit că sunt în familia scriitorului. De multe ori am simțit că este a doua casă aici. Marea bucurie pentru mine a fost atunci când am simțit că vizitatorii sunt atât de încântați și fericiți că au putut să descopere un loc atât de frumos”, a declarat Valentina Porumb.

De-a lungul anilor, pe lângă numeroasele demersuri pentru restaurarea casei, Valentina Porumb a încercat și să înzestreze muzeul cu piese cât mai apropiate epocii în care poetul a trăit acolo.

Totodată, a transformat muzeul într-un spațiu viu, plin de activități educaționale și evenimente culturale organizate chiar în camerele casei memoriale.

„Cred că am înțeles povestea locului și, ca să am cât mai mulți vizitatori, am început să fac proiecte educaționale, parteneriate cu școlile din zonă. Veneau profesorii de limba română și își desfășurau lecții aici sau profesorii de istorie. După aceea am început să fac ateliere, chiar am intitulat un atelier de pictură Pe urmele pictorului Nicolae Grigorescu, acesta fiind unul dintre prietenii care vizitau foarte des conacul”.

Valentina Porumb la un atelier dedicat lui Grigorescu. Sursă foto: Facebook / Muzeul Vrancei

Ajunsă la momentul retragerii din activitate, Valentina speră ca muzeul să rămână pe mâini dedicate, care să preia cu pasiune misiunea de a conserva patrimoniul muzeului, pentru că „acesta nu este doar o casă, ci un loc încărcat de istorie”.

Casa de la Dragosloveni a fost ultimul refugiu al lui Alexandru Vlahuță. Acolo, scriitorul și-a găsit liniștea și inspirația, alături de prieteni de seamă precum Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Octavian Goga sau Nicolae Grigorescu.

Citește interviul integral.

Sursă foto: Facebook / Școala Gimnazială Alexandru Vlahuță Focșani


Știri recente