Congresul Internațional NEPSIS 2012

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, și cu sprijinul parohiilor ortodoxe române „Sfântul Gheorghe” și „Pogorârea Sfântului Duh” din Londra, Frăția tinerilor NEPSIS – Arhiepiscopie filiala Marea Britanie organizează Congresul Internațional NEPSIS 2012, ce va avea loc în perioada 29-30 septembrie, la Londra, după cum ne informează episcopiaspanieiportugaliei.es. Invitatul principal al acestei ediții va fi părintele Vasile Gavrilă de la Biserica Rusă „Sfântul Nicolae” din București, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din București, care va vonferenția pe tema Familia creștină în zilele noastre: relațiile dintre soți, creșterea și educarea copiilor, rolul familiei creștine în comunitate și în societatea contemporană.

Programul congresului va fi deschis sâmbătă, 29 septembrie, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din Londra, cu o rugăciune de deschidere și cuvântul de bun-venit adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, după care va fi susținută conferința invitatului, urmată de întrebări și răspunsuri. După-masa va fi dedicată vizitării capitalei Marii Britanii, iar începând cu ora 19.00 se va săvârși slujba Vecerniei.

Duminică, 30 septembrie, la ora 9.00 va începe Utrenia urmată de Sfânta Liturghie arhierească, slujbe oficiate în Parohia „Sfântul Gheorghe” din Londra, 186 Fleet street, EC4A 2AE. După masa de prânz, participanții își vor împărtăși gânduri despre activitățile NEPSIS, discuție moderată de Mitropolitul Iosif.

Comentarii Facebook


Știri recente