Congresul Internațional de Teologie | Mesajul domnului Liviu Pop, Ministrul Educației Naționale

Preafericite Părinte Patriarh,

Preasfinţiile Voastre,

Domnilor profesori, distinşi participanţi,

 

Sunt onorat să fiu prezent astăzi la deschiderea Congresului Internațional de Teologie cu o temă memorialistică: Viața Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuție, rezistență și mărturisire. Este un bun prilej de actualizare a rolului important pe care Biserica l-a avut în păstrarea identității naționale și în educația poporului, inclusiv în perioada comunistă, cu toată represiunea deschisă asupra tuturor cultelor.

Chiar dacă în acea perioadă școala și Biserica s-au separat și au suportat, fiecare dintre ele, tratamente de ideologizare, iar în cazul Bisericii o anulare efectivă a rolurilor sale sociale și educaționale, cele două instituții cu rol formativ s-au reapropiat după Revoluția din 1989 într-un amplu demers de cooperare.

Întrucât educaţia a avut o strânsă legătură cu Biserica de-a lungul timpului, în anii formării unei spiritualităţi româneşti, a identităţii naţionale, în modelarea şi dezvoltarea unei limbi unitare pe întreg teritoriul locuit de români, este necesar să reamintim, prin astfel de evenimente cum este și cel pe care îl deschidem astăzi, momentele de mari încercări prin care școala și biserica au trecut în regimul comunist.

Legătura dintre Biserică şi şcoală s-a păstrat permanent, în special în privința colaborării strânse dintre cele două instituţii, de la evenimentele comune până la orele de religie, văzute ca sursă nu numai de învăţătură religioasă, ci şi ca formatoare de virtuţi precum cinstea, iubirea de aproape, respectul, responsabilitatea sau dragostea de ţară.

Societatea actuală ne oferă un bun prilej de reflecție asupra acelor timpuri de restriște și momentelor de cumpănă suportate sub comunism: preoți și credincioși întemnițați, biserici distruse, intelectuali și mari ierarhi persecutați. Opresiunea asupra Bisericii și asupra libertății de conștiință s-a suprapus cu un mecanism generalizat de ideologizare a societății.

 

Prea Fericite Părinte Patriarh,

Onorată asistenţă,

 

Doresc să vă felicit pentru iniţiativa organizării unei manifestări ştiinţifice de înalt prestigiu şi vă asigur de întreaga disponibilitate de colaborare şi dialog, a mea personal şi a colegilor mei din structurile de decizie ale Ministerului Educaţiei Naționale.

Vă doresc mult succes pe parcursul lucrărilor Congresului!

Vă mulțumesc!

 

Foto Credit: Robert Nicolae / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente