Conferința preoților de caritate bucureșteni

„Probleme de bioetică în pastorația preoților de caritate” a fost tema întâlnirii comune dintre preoții de caritate care-și desfășoară activitatea în spitalele și cimitirele bucureștene, ținută, astăzi, 11 aprilie 2013, în Capitală.

Lucrările s-au desfășurat la demisolul Bisericii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. Conferința, la care a participat și managerul instituției medicale, a fost moderată de Pr. Prof. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

„Am răspuns la o serie de întrebări pe care preoții de caritate mi le-au adresat și am discutat frățește pe marginea acestor probleme care țin de aspectul bioetic. Se găsesc foarte multe răspunsuri pentru că Biserica are totdeauna răspunsuri pe care încearcă să le adapteze cât mai bine la înțelegerea omului contemporan. Revelația lui Dumnezeu este răspunsul suprem prin care Biserica și slujitorii ei se inspiră, dar răspunsul acesta, datorită pregătirii pe care fiecare generație de clerici o are, trebuie nuanțat și explicat în funcție de noile provocări pe care societatea le aduce unei anumite generații. În cazul de față avem provocările legate de succesele, pe de o parte, și pe de altă parte de abuzurile descoperirilor biomedicale. Este o zonă în care Biserica este provocată să dea răspunsuri și sperăm să dăm răspunsuri care să nu fie numai pentru noi, ci răspunsuri care să fie luate în considerare de cei care se fac responsabili de performanțele biomedicale uluitoare pe care omul contemporan a reușit să le aibă”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.

„Am venit pentru mesajul pe care vreau să-l transmit din partea doctorilor și al întregului personal al acestui spital, și nu în ultimul rând din partea copiilor. Este un mesaj de mulțumire pentru că Dumnezeu este prezent în Biserică și în spital și că putem împreună să participăm și să facem lucruri speciale în așa fel încât să nivelăm diferențe și să ne înțelegem mai bine unii pe ceilalți”, a mărturisit Prof. Univ. Dr. Dan Enescu, Manager al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Tema conferinței a fost aleasă în contextul numeroaselor situații cu care se confruntă clericii din spitalele de stat sau din cimitire.

Bioetica s-a dezvoltat ca știință abia din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Dar, ca realitate ce atrage atenția asupra unor acte medicale cu implicații în sfera moralei, originile Bioeticii urcă până în epoca primului mileniu creștin. Toate aceste aspecte au fost prezentate în cadrul unui referat.

Următoarea conferință a preoților de caritate din spitalele bucureștene va avea loc în luna iunie.

Comentarii Facebook


Știri recente