Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a prezidat joi, 10 noiembrie 2016, lucrările conferinţei semestriale a preoţilor din Episcopia Tulcii dedicată Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și tipografilor bisericești, ne-a precizat părintele Neculai Felix Lucian, consilier cultural al eparhiei tulcene.
Evenimentului a avut loc în Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean Tulcea, începând cu ora 10:00, la ea luând parte toți preoții din cele trei Protopopiate ale Eparhiei: Tulcea, Babadag și Niculițel,
Lucrările conferinței au fost precedate de Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te Deum oficiată Preasfinția Sa în Biserica Sfântul Gheorghe (cu Ceas) din Tulcea în prezența preoților din eparhie.
În cuvântul de deschidere, Episcopul Tulcii a trecut în revistă principalele manifestări naționale și locale realizate conform hotărârii Sfântului Sinod cu prilejul Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și tipografilor bisericești.
Prelegerea cu titlul Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – model de îndrumător pentru cler și popor a fost susținută de părintele Ionuț Holubeanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Sfântul Apostol Andrei din cadrul Universități Ovidius din Constanța.
În intervențiile preoților pe marginea temei, au fost subliniate mai multe idei între care: dimensiunea panortodoxă a activității Sfântului Antim Ivireanul, nevoia de intensificare a activității publicistice în parohii, epoca culturală a Sântului Voievod Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Antim – model de inspirație în arhitectura bisericească astăzi.
În a doua parte a conferinței, a fost vizionat filmul Antim Ivireanul – Fiu al Georgiei și Mitropolit al Țării Românești, realizat de către Trinitas Tv în cursul anului 2016.
La finalul conferinței a avut loc premierea câștigătorilor concursului școlar Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul ce a avut trei secțiuni: cunoștințe teoretice, creație literară și creație artistic. Concursul a avut loc în data de 28 octombrie 2016 la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Ioan Casian din Tulcea, la care au participat 65 de elevi din clasele a VII-a, a VIII-a și a X-a, din școlile județului Tulcea.
De asemenea, participanții la conferință au participat la o microexpoziție a celor mai valoroase lucrările ale concursului, câștigătorilor acordându-li-se diplome și premii.