Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a prezidat marți, 6 noiembrie 2012, conferința preoțească din Protopopiatul Vișeu, cu tema „Modalități de implicare a Bisericii în asistarea și îngrijirea bolnavilor”, alcătuită de pr. lect. univ. dr. Marius Nechita, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
Ierarhul a vizitat apoi noul Centru cultural-social „Sfântul Mitropolit Sava Brancovici” din incinta Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Moisei. Sfântul Ierarh Sava Brancovici a sfințit, în calitate de mitropolit al Bălgradului, în 1672, biserica de lemn care dăinuie până astăzi. Tot în incinta mănăstirii se construiește în prezent un nou altar de vară în stil maramureșean.