Eparhii

Conferință preoțească în protopopiatul Timișoara II

basilica.ro

Miercuri, 16 octombrie în Arhiepiscopia Timișoarei s-a desfășurat conferința preoțească de toamnă, dedicată clericilor din protopopiatul Timișoara II. După oficierea obișnuitei slujbe de Te Deum, în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara-Iosefin, evenimentul a continuat în sala de festivități a protopopiatului, după cum informează mitropolia-banatului.ro

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, din partea Centrului eparhial, la întâlnire a fost prezent pr. Sorin Lungoci, consilier eparhial.

Conferințele de toamnă din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei se vor încheia joi, 17 octombrie cu întâlnirea preoților din cadrul protopopiatului Făget.

Conferințele preoțești sunt organizate semestrial în Arhiepiscopia Timișoarei, primăvara și toamna. În cadrul acestora sunt dezbătute o serie de aspecte ce vizează activitatea pastoral-misionară și administrativă a clericilor din protopopiatele eparhiei, precum și probleme concrete din viața parohiilor.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5