Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină a fost un succes: Concluzii

Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC) de la Monza, Italia, s-a încheiat luni, 30 mai. Evenimentul a fost un succes, relatează Episcopia Italiei care prezintă un reportaj concluziv al conferinței.

„A fost un adevărat maraton, intelectual și logistic în același timp, nu doar pentru faptul că a durat zece zile la rând”, au transmis organizatorii.

Centrul de Cercetare în Medicină în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei au organizat, în perioada 20-30 mai, Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate. În timpul sesiunilor de comunicări științifice a fost discutat potențialul imens al apropierii dintre medicină și spiritualitate, dar mai ales importanța și rolul rugăciunii în îndeplinirea actului medical.

„Cu alte cuvinte, s-a pus problema unei îngrijiri medicale a pacienților în care să coexiste metodele și practicile medicale cu metodele și practicile spirituale ale Bisericii”.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Spitalul „Providența” din Iași a propus o perspectivă diferită, comparativ cu alte manifestări similare, în sensul în care actul medical nu a fost privit doar din perspectivă tehnică, ci în relație directă cu dimensiunea duhovnicească a vindecării.

Pe baza sesiunilor de comunicări științifice, organizatorii au stabilit următoarele concluzii:

  • Există limite intrinseci ale metodei științifice care nu poate cuantifica și nici evalua corect acele aspecte care țin de trăirea și de simțirea personală a fiecărui pacient în parte.
  • Prin însăși metoda ei, cunoașterea științifică actuală nu poate lucra decât cu acele lucruri pe care le poate măsura.
  • Spiritualitatea vine să se alăture actului medical.

În intervenția avută, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vorbit despre necesitatea reală a apropierii dintre știință și teologie.

„Medicina, mai mult decât alte științe, este spațiul de interferență al științei cu spiritualitatea, scopul comun al acestei interferențe fiind acela de vindecare al bolnavului, printr-un act medical realizat cu credință în Dumnezeu, care este izvorul vieții”, a mai spus Arhiereul vicar.

Lucrările Conferinței Europene de Medicină și Spiritualitate Creștină reprezintă un punct de reper în cercetarea actului medical și a rolului pe care îl are rugăciunea în îndeplinirea acestuia.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente