Concursul Micul Onufrie pentru elevii clujeni

În ajunul sărbătorii Sfântului Onufrie cel Mare, pe 11 iunie, la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, a avut loc Concursul „Micul Onufire”, Ediția a VII-a, informează „Ziarul Lumina”.

După ce s-a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a început Concursul „Micul Onufrie, aflat acum la cea de VII-a ediție, la care au participat 80 de elevi de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, coordonată de directoarea Eugenia Marcu. Copiii au venit la biserică însoțiți de profesoara de religie Daniela Necula și profesoara Alina Bărăian, directoare adjunctă, iar aici au fost întâmpinați de preoții Valentin Bochiș și Dorel Man.

Copiii au susținut au susținut un program artistic cu cântece, poezii religioase și rugăciuni, sub coodonarea prof. Daniela Necula. În acest an concursul dedicat Sfântului Onufrie a avut ca temă „De la Înviere la Înălțare, darurile copiilor pentru Micul Onufrie” și s-a desfășurat pe cinci secțiuni. Fiecare copil a dăruit sfântului sărbătorit desene, creații literare, cântece și rugăciuni sau „Cel mai frumos caiet de religie”.

Agapa pentru participanți

Au fost premiați elevii cu lucrările cele mai valoroase, precum și elevii care participă în mod constant la Sfânta Liturghie. La final, toți participanții au fost răsplătiți cu diplome, iconițe și micile pâini care amintesc de bunătatea și dărnicia Micului Onufrie. Festivitatea s-a încheiat cu o agapă în sala de la demisol a bisericii. După sfințirea bucatelor de către preoții bisericii, copiii s-au bucurat să fie împreună, în jurul mesei, ca o familie mare.

De asemenea, în spațiul de la demisol, ei au avut prilejul să admire Expoziția de fotografii „Copiii în biserică” ce poate fi vizitată până la sfârșitul lunii iunie și care reunește în jur de 100 de fotografii de la toate activitățile realizate de cei mici: ateliere practice, cercul de pictură a icoanelor pe sticlă, expoziții, concursuri, agape, festivități de premiere a elevilor cu succese deosebite.

Elevii de toate vârstele, din clasa I până în clasa a VIII-a au înflorit spațiul bisericii, îmbrăcați de sărbătoare și au adus bucurie preoților bisericii, părinților, profesorilor lor și tuturor celor care s-au implicat pentru a da frumusețe acestei zile. Astfel, cinstirea Sfântului Onufrie are rolul de a așeza în sufletele copiilor modelele vii al sfinților care, cu smerenie, ascultare și cumințenie, și-au dăruit lui Dumnezeu întreaga lor viață, împlinind porunca iubirii pentru Mântuitorul, pentru Maica Domnului, pentru cele sfinte și pentru semeni.

Comentarii Facebook


Știri recente