Concursul de ciclism Campionii Bucuriei în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat sâmbătă 6 iulie, începând cu orele 10.00, prima ediție a concursului de ciclism „Campionii Bucuriei”. În competiție s-au înscris 94 de persoane din municipiul Curtea de Argeș și din comunele aflate pe Valea Râului Argeș, cu vârste între 20 și 60 de ani.

Această competiție sportivă s-a desfășurat pe traseul : Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Corbeni – unde a fost dat startul, Corbeni – Albești – Cerbureni – Curtea de Argeș – Catedrala Arhiepiscopală – SOSIRE. În organizarea acestui eveniment sportiv deosebit s-a implicat Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului care a obțnut toate aprobările necesare din partea instituțiilor abilitate. Cu binecuvântarea Chiriarhului Eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, toate etapele acestei competiții au fost supravegheate de părintele consilier arhidiacon Caliopie Cristian Ichim.

Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de comisia de jurizare din care au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial și european la gimnastică și Otilia Bădescu, multiplă campioană la tenis de masă.

Festivitatea de premiere a fost organizată pe platoul din fața Catedralei Arhiepiscopale, fiind de față cei 94 de concurenți care au trecut linia de sosire, reprezentanții administrației locale și pelerinii veniți să viziteze Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș.

Au fost oferite cinci premii substanțiale în bani și materiale promoționale care au scopul de a promova valorile istorice și culturale ale municipiului Curtea de Argeș și de a stimula concurenții pentru participarea la viitoarele ediții. Locul I fost obținut de Culea Valentin Octavian din localitatea Albești de Argeș, locul II a revenit domnului Stelian Pungoci din Curtea de Argeș în vârstă de 57 de ani, iar locul III domnului Popa Marin din Curtea de Argeș în vârstă de 52 de ani.

Toți concurenți au primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului câte un tricou gratuit.

Comentarii Facebook


Știri recente