Concerte religioase la biserica „Sfântul Elefterie”

În cadrul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”, organizată de Asociația Națională Corală din România, bucureștenii vor fi așteptați în luna aprilie la două concerte religioase. Evenimentele se vor desfășura la Biserica „Sfântul Elefterie” – Nou, potrivit TRINITAS TV.

Sub egida marelui compozitor român Paul Constantinescu, stagiunea este o manifestare corală valoroasă. Câteva dintre cele mai apreciate coruri din București și din țară își prezintă repertoriile.

Concertul Coralei „Nicolae Lungu” va avea loc la Biserica „Sfântul Elefterie” – Nou, luni, 8 aprilie, de la ora 19.00.

Foto: ARHIVĂ


Știri recente

Să căutăm lumina într-o permanentă luptă cu întunericul, a spus PS Timotei Prahoveanul la Catedrala Patriarhală

„Să căutăm lumina într-o permanentă luptă cu întunericul”, i-a îndemnat duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe credincioși la Catedrala Patriarhală. Referindu-se la pericopa evanghelică a Duminicii a 10-a după Rusalii,…