Concert de colinde şi daruri pentru cei privaţi de libertate

Grupul Vocal Evia al Parohiei Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Rusul – Brâncuşi a susţinut marţi, 15 decembrie 2015, un concert de colinde în biserica Penitenciarului Rahova, vestind Naşterea Domnului celor privaţi de libertate.

Iniţiativa aparţine părintelui Costel Burlacu, Protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, care a adus deţinuţilor daruri din partea Protoieriei şi a adresat un cuvânt de mângâiere şi de încurajare pentru cei prezenţi.

„Prin aceste colinde am încercat să aducem un strop de bucurie în sufletele oamenilor de aici care au nevoie, mai ales acum, în aceste zile de sărbătoare, să simtă dragoste din partea semenilor, precum şi faptul că nu sunt singuri. Pe lângă darurile materiale, am adus, prin colinde tradiţionale, cel mai important dar, şi anume vestea Naşterii Domnului. Rugăm pe Hristos Domnul să le dăruiască celor de aici pace, ajutor de la Dumnezeu şi mântuire”, a spus Părintele Protoiereu Costel Burlacu.

La eveniment a fost prezent şi Pr. Muşescu Paul Viorel, preot capelan de închisoare la Biserica Sfântul Apostol Andrei din incinta Penitenciarului Rahova.

***

Grupul Vocal Evia, condus de Trifu Alin Vasile, este format din tineri teologi şi studenţi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Corala a luat numele insulei care adăposteşte racla cu moaştele Sfântului Ioan Rusul, ocrotitorul parohiei bucureştene (Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Rusul – Brâncuşi). La iniţiativa părintelui paroh Costel Burlacu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, corala a lansat în anul 2010 un CD de colinde intitulat Colindăm Colind, în prezent fiind în lucru alte două CD-uri.

Comentarii Facebook


Știri recente