Concert: Ciprian Porumbescu celebrat la Viena de artiștii Operei Naționale, Gheorghe Zamfir și Maria Coman

Opera Națională București, Ambasada României în Republica Austria și Biserica „Pogorârea Sf. Duh” și „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena îi invită pe iubitorii de muzică la concertul „Crai Nou – Ciprian Porumbescu”, organizat duminică, 30 iulie, la Viena.

Părintele Emanuel Ștefan Nuțu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, Europei Centrale și de Nord și parohul comunității „Pogorârea Sf. Duh” și „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, va fi delegatul Părintelui Patriarh Daniel la eveniment.

Concertul este dedicat celebrării a 170 de ani de la nașterea și comemorării a 140 de ani de la moartea compozitorului.

Alături de soliștii, orchestra și corul Operei Naționale București, dirijate de Daniel Jinga, sunt invitați și artiștii Gheorghe Zamfir și Maria Coman.

Locația concertului este sala Wiener Musikverein (Musikvereinsplatz 1, Bösendorferstrasse 12 · 1010 Viena).

Biletele sunt gratuite și se ridică de la Casa de Bilete începând cu orele 18:30, în baza unei înscrieri prealabile la numărul de telefon +43 699 18135030 (Teodora Forßbohm – Corduneanu).

„Crai Nou” este o operă compusă de Ciprian Porumbescu. Între 1879 și 1881, românul a fost bursier la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” din Viena.

În această perioadă a dirijat corul Societății Studențești „România Jună”, înființată de Mihai Eminescu.

Anul 2023 a fost instituit ca Anul Cultural Ciprian Porumbescu, deoarece se împlinește un număr semnificativ de ani atât de la nașterea, cât și de la mutarea la cele veșnice a compozitorului român.

Foto credit: Pixabay

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente