Concert caritabil de Ziua Iei: O parohie bucureșteană a strâns bani pentru Căminul de bătrâni al Mănăstirii Pasărea

Grupul de chitariști „Amicii”, instruit de prof. Costin Retea, cântăreț la parohia bucureșteană Oborul Nou, a susținut săptămâna trecută, în curtea acestei parohii, un concert caritabil în beneficiul Căminului de bătrâni de la Mănăstirea Pasărea.

Sâmbătă, de Ziua Internațională a Iei, grupul a interpretat, împreună cu copiii din parohie, cântece religioase și patriotice, precum și pricesne.

„Prin această activitate social-filantropică cei mici au reușit să aducă mângâiere pentru sufletele celor prezenți, dar mai ales pentru beneficiarii Căminului pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov, care ne așteaptă de fiecare dată să venim să le aducem un strop de lumină, de speranță și de iubire”, a spus, la finalul concertului, Părintele Paroh Alexandru Mirel Lăudat.

„Credem că prin donația la care cei prezenți au avut posibilitatea să contribuie vom putea aduce bucurie în sufletul celor care beneficiază de serviciile sociale din cadrul acestui așezământ.”

Evenimentul s-a încadrat în tematica Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română (2023).

Foto credit: Parohia Oborul Nou

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente

Spiritualitate creștină și viață sănătoasă: Program de master interdisciplinar la Facultatea de Teologie din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează înscrieri, până în 17 iulie, pentru programul de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”, dedicat relației dintre teologie, medicină și psihologie. Programul are caracter…