Compozitorul Gheorghe Dima omagiat la Cluj

Compozitorul Gheorghe Dima a fost comemorat marți, 23 aprilie 2013, la Cluj-Napoca. Momentul a debutat la ora 17:0 în Cimitirul Central, la mormântul compozitorului, printr-o slujbă de parastas oficiată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. La eveniment au participat președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, cadre didactice de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, dar și alți oameni de cultură.

La finalul slujbei Mitropolitul Andrei a vorbit despre datoria noastră a fiecăruia de a ne aminti și de a-i cinsti pe înaintașii noștri. „Nu numai că suntem datori să-i pomenim pe ilustrii noștri înaintași, ci faptul că ne aducem aminte de ei ne onorează pe noi. E o datorie să facem lucrul acesta pentru memoria lor, dar ne onorează pe noi. Zice Sfântul Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de înaintașii voștri, băgați bine de seamă cum și-au trăit viața și urmați-le credința”. În mod concret pe toți cei ce iubim frumosul și în mod special pe cei ce iubesc muzica, pomenirea marelui dascăl Gheorghe Dima ne onorează și noi socotim că rugăciunile pe care le facem în fața lui Dumnezeu au valoarea lor. Tainic prin rugăciune intrăm în comuniune cu ei”.

După cum aflăm de pe site-ul Radio Renasterea, au urmat apoi, scurte evocări despre viața și opera compozitorului „Gheorghe Dima”, susținute de profesori de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, ce îi poartă numele și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu. La finalul manifestării Corala Psalmodia Transylvanica, dirijată de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu a interpretat piese religioase, armonizate de Gheorghe Dima.

Compozitor, dirijor, cântăreț, pianist și profesor, Gheorghe Dima, s-a născut în Brașov, la 28 septembrie 1847. Studiile muzicale le-a început în orașul natal, continuându-le în Karlsruhe, Viena și Graz. A fost cântăreț de operă la Klagenfurt și Zürich (1873-1874); profesor de muzică în Brașov; dirijor la corul bisericii Sf. Nicolae (1873-1878), Reuniunea Română de Gimnastică și Cântări din Brașov (1873-1878, 1899-1914); dirijor al corului Catedralei ortodoxe din Sibiu; profesor de muzică vocală și instrumentală la Institul Pedagogic-Teologic din Sibiu (1883-1889); dirijor al corului Hermannstädter Männergesand-Verein din Sibiu (1885-1888) și profesor de ansamblu coral și director la Conservatorul din Cluj (1919-1925). A cules, a notat și a prelucrat folclor. A susținut conferințe și prelegeri. A desfășurat o amplă activitate artistică de solist-concertist (cântăreț de lieduri și operă) și pianist acompaniator. A fost distins cu premiul I al Asociației Mozart Stiftung din Salzburg (1880). Gheorghe Dima s-a impus ca o personalitate de primă mărime a muzicii românești, recunoscută și peste hotare.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…