Complex parohial la Galu – Poiana Teiului, Protopopiatul Ceahlău

Credincioșii parohiei Galu – Poiana Teiului, Protopopiatul Ceahlău, județul Neamț, au sprijinit în ultimii ani ridicarea unui complex parohial. De asemenea, enoriașii s-au implicat în construirea unei biserici, informează „Ziarul Lumina”.

În parohia Galu a început, acum șase ani, ridicarea unui complex parohial format din casa parohială și așezământul social. Casa parohială a fost finalizată la interior acum trei ani. Suprafața casei de prăznuire are 190 de metri pătrați, iar casa parohială are 72 de metri pătrați la parter și 72 de metri pătrați la mansardă. În sala de prăznuire au fost pictate câteva icoane, în prezent fiind necesară dotarea cu mobilier.

„Așezământul social a fost dat în folosință, fiind organizate praznice și mese pentru diferite ocazii. Mai avem de realizat aleele și gardul din spatele casei de prăznuire”, a spus pr. paroh Emanuel Dorneanu. Toate aceste lucrări au fost sprijinite de enoriașii parohiei, care au înțeles necesitatea existenței noului complex parohial.

„În general, fondurile au provenit de la pensionarii din parohie. Aceasta pentru că sunt foarte puțini localnici care au un loc de muncă și pentru că salariile sunt foarte mici. Parohia noastră este formată din 150 de familii, mulți dintre credincioși fiind văduvi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să facem față cheltuielilor mari, mai ales că am avut lucrări și la biserica parohială”, a mai adăugat pr. paroh Emanuel Dorneanu. În anul 1998, s-a început ridicarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, în timpul păstoririi preotului Mircea Ursache, în prezent slujitor la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” – Mărățeni din Piatra Neamț. De patru ani, în sfântul lăcaș au loc lucrări de pictură în tehnica frescă. După cum a menționat pr. paroh, în prezent se pictează în zona cafasului.

„Pictura este de foarte bună calitate și ne bucurăm pentru aceasta. Noul lăcaș de închinăciune este închinat Adormirii Maicii Domnului, iar vechea biserică, monument istoric din bârne, este ocrotită de Sfinții Arhangheli”, a mai adăugat preotul paroh.

Localnicii din Galu se confruntă cu multe probleme de ordin social, lipsa locurilor de muncă fiind principalul motiv pentru care mulți tineri aleg să plece peste hotare. Puținii oameni care au rămas în comunitate caută, împreună cu preotul lor, să țină aprinsă flacăra credinței și să păstreze tradițiile moștenite de la străbuni.

Comentarii Facebook


Știri recente