Comitet de dialog luteran-ortodox la Sibiu

În perioada 24-29 mai 2013 are loc, la Sibiu, întâlnirea de lucru a comitetului internațional de pregătire a celei de-a XVI-a Comisii plenare de dialog luteran-ortodox, eveniment ce va avea loc în 2015, cu tema „Taina Preoției”, informează mitropolia-ardealului.ro.

Lucrările comitetului internațional sunt găzduite de Biserica Evanghelică Luterană din Sibiu, iar delegația ortodoxă este condusă de Înalt Preasfințitul Ghenadie, Mitropolit de Sassima. Din delegația ortodoxă mai fac parte Înalt Preasfințitul Isaia, Mitropolit de Tamassos și Oreini (Cipru), reprezentanți ai Patriarhiei Ierusalimului, ai Bisericilor din Grecia, Rusia și România.

„Din partea Federației Bisericilor Luterane participă șapte delegați din diferite țări, iar de anul trecut această delegație luterană este condusă de Episcopul Cristoph Klein, care ne-a și invitat la Sibiu pentru a ține aceste lucrări. Ne-am bucurat mult că aceste lucrări au loc aici și sperăm să finalizăm ceea ce ne-am propus”, a spus pr. Viorel Ioniță, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române în acest comitet și director în cadrul Conferinței Bisericilor Europene.

Vecernie la Catedrala mitropolitană

Membrii comitetului internațional au participat, sâmbătă, 25 mai 2013, la slujba Vecerniei și la Litie, oficiate de Preasfințitul Andrei Făgărășeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, în Catedrala mitropolitană.

Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, apoi a vorbit despre bunele relații ecumenice de la Sibiu, de personalitatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, de vechimea Facultății de Teologie Ortodoxă și de unicitatea Catedralei mitropolitane.

„Vă mulțumim pentru onoarea făcută de a ne include și pe noi în programul dumneavoastră deosebit. Vă asigurăm că sunteți într-un mediu prielnic dialogului teologic, mai ales că ecumenismul, prietenia și împreună-lucrarea Bisericilor din întreaga lume trebuie desăvârșite prin astfel de întâlniri”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Mulțumirile comitetului de dialog luterano-ortodox au venit atât din partea IPS Mitropolit Isaia, cât și a episcopului luteran Cristoph Klein. Vizita s-a încheiat cu o recepție la reședința mitropolitană. Dialogul dintre Bisericile Ortodoxe și Federația Mondială Luterană a început în 1961, iar întâlniri ale Comisiei plenare au avut loc periodic.

Comentarii Facebook


Știri recente