Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava au marcat Ziua Culturii Naționale printr-un colocviu intitulat „Valori ale culturii române: De la mitropoliții-cărturari la Eminescu”.
Manifestarea a fost coordonată de profesoară Mirela Griguță și a inclus trei sesiuni științifice.
Prima sesiune a fost dedicată creației literare a sfinților mitropoliți Varlaam, Dosoftei și Antim Ivireanul, arătând importanța pe care a avut-o Biserica în nașterea literaturii române.

Cea de-a doua sesiune, coordonată de Părintele Profesor Constantin-Bogdan Feștilă, s-a intitulat Retorică și discurs religios în opera Sfântului Antim Ivireanul și a constat dintr-un atelier de analiză și interpretare a elementelor specifice predicii de amvon.
În acest scop, elevii au susținut o lecție deschisă în cadrul opționalului școlar Oratorie, retorică și discurs religios.
Arhid. Marian Dolhascanu, invitat în cadrul lecției deschise, a adus în atenția participanților o Expoziție de carte veche religioasă și a vorbit despre importanța documentării și informării în cercetarea științifică.

În partea a treia a colocviului, elevii coordonați de profesoara Daria Grivincă Vrăjitoru au prezentat lucrarea Teme și motive literare religioase în universul liric eminescian.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic dedicat poeziei eminesciene și desfășurat în limba română, dar și în limbile engleză și franceză, de circulație europeană.
Foto credit: Andrei Sebastian Lazăr
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews