Colindători la redacţia din Iaşi a „Ziarului Lumina“

Un grup de copii din localitatea Erbiceni, judeţul Iaşi, ce formează Corul „Diamond“, a poposit vineri, 19 decembrie, în redacţia din Iaşi a „Ziarului Lumina“, informează “Ziarul Lumina”.

Cu acest prilej, ei au susţinut un recital de colinde şi de cântece specifice perioadei în care ne aflăm. La final, colindătorii au adresat întrebări echipei redacţionale referitoare la publicaţia Patriarhiei Române, ce se tipăreşte de aproape zece ani. „Ne-am dorit ca membrii corului nostru să vadă cum se lucrează într-o redacţie, pentru că unii dintre ei sunt pasionaţi de jurnalism“, ne-a spus prof. Lili Coşarcă, dirijoarea corului.

Corul „Diamond“ a fost înfiinţat în urmă cu trei ani şi are în componenţă elevi de la Şcoala Gimnazială „Constantin Erbiceanu“ din localitatea Erbiceni. A obţinut mai multe premii şi a participat la numeroase concursuri, din dorinţa de a păstra tradiţiile frumoase ale Crăciunului şi ale Sfintelor Paşti. „Suntem prezenţi acolo unde este trăire spirituală, dar mai ales la biserica din Erbiceni, unde suntem susţinuţi şi călăuziţi de pr. paroh Constantin Voina. Pentru membrii corului nostru, Biserica şi Şcoala au devenit locurile unde împărtăşim gânduri şi sentimente frumoase“, a menţionat prof. Lili Coşarcă.

Comentarii Facebook


Știri recente