Dispariția tragică a unui sat, aproape întreg, cu preot cu tot, în timpul „Ciumei lui Caragea”, din anii 1812-1813, s-a înfipt dramatic în memoria comunității creștine din Siliștea, județul Călărași. Printre cele peste 90.000 de victime din întreaga țară s-au numărat și creștinii din cele 1.200 de bordeie din satul Ciorani, de pe malul Mostiștei. Satul a fost ars, îngropat, urmele lui dispărând în hâciuri de porumbe și ciulini. Doar trei familii au scăpat. După doi ani de izolare, acestea și-au ridicat case în satele apropiate, iar urmașii lor trăiesc și astăzi.
Mostiștea se prelinge în unduiri ușoare, încrețite de vânt, între malurile ei noroioase, străjuite de pâlcuri de izmă sălbatică și pir. Crângul Ciorani își pleacă umbra în apele ei, colorând-o într-un verde închis, gros și adânc, iar un cioban, coborât parcă dintr-o veche litografie, își poartă turma de oi și câinii prin teșii de rapiță ai unei tarlale recent treierate. Departe, în zare, „Movila cu două cruci” de pe Coțofanca împunge cerul din mijlocul unui lan nesfârșit de grâu răscopt. Mai aproape, un măgăruș plictisit și însingurat, dimpreună cu câmpul, ține să ne amintească nouă, celor de astăzi, că ancestralele drumuri ale oilor, odată desenate în ceruri, nu se vor șterge nicicum, nicicând pe pământ. Câteva case răzlețe, cu chipuri grăbite de vile ocazionale, ridicate suspect în anii de bum imobiliar, părăsite în parte, completează imaginea actuală a ceea ce cu mai bine de două veacuri în urmă era vatra vechiului sat Ciorani.
(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)
