Cinci noi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

Cinci preoți din Arhiepiscopia Craiovei au primit, astăzi, 22 martie 2013, hirotesia în duhovnicie de la Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, la Paraclisul mitropolitan „Toți Sfinții” din incinta Centrului eparhial, după cum a precizat Gheorghe Cioiu.

Prin hirotesie, preoții au primit darul duhovniciei prin care pot săvârși spovedania credincioșilor. Este vorba despre preoții Ionuț Cercel, de la Paraclisul mitropolitan „Maidona Dudu” din Craiova, Bogdan Samfira, de la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ilie” din Craiova, Ioan Florin Rogobete, de la Parohia Calapăru, județul Gorj și Ștefan Brandibur, de la Parohia Desa, județul Dolj.

După hirotesie, IPS Irineu a vorbit celor cinci slujitori ai Altarului despre importanța Tainei Sfintei Spovedanii și despre responsabilitatea pe care o au de împlinit în comunitățile încredințate spre păstorire: „Trebuie să fiți cu adevărat părinți duhovnicești care se îngrijesc de turma drepcredincioșilor încredințată spre păstorire, cu iscusință, cu răbdare și bunăvoință. Pentru că aceasta este menirea duhovnicului, să se îngrijească cu dragoste și milă de credincioși și chiar dacă nu le știți pe toate, Dumnezeu vă va inspira și vă va arăta calea pe care o aveți de urmat. Pentru că, dacă Mântuitorul ne-a ales pe noi, preoții, să fim slujitori ai Săi, înseamnă că, pe de o parte, suntem înscriși în planul Său dumnezeiesc și, pe de altă parte, că avem această chemare sfântă să fim coordonatori ai Sfintei Sale Biserici”.

La final, cei cinci preoți au primit ca dar din partea IPS Irineu, câte un Molitfelnic și o Sfântă Cruce.

Comentarii Facebook


Știri recente