CICCR efectuează săpături arheologice la Târgu Ocna

Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) efectuează, în perioada 5-9 octombrie 2020, săpături arheologice în cimitirul Parohiei „Sf. Împărăți Constantin și Elena” din Târgu Ocna, informează Arhiepiscopia Romanului.

Este a cincea campanie de săpături organizată de CICCR sub coordonarea istoricului Marius Oprea și a arheologului Gheorghe Petrov.

Acţiunile arheologice au fost completate de o conferinţă având ca temă  prezența tinerilor mărturisitori în Penitenciarul Sanitar de la Târgu Ocna, intitulat în vechime: „Bastilia sanitară”.

În cadrul evenimentului cultural, susţinut în incinta bisericii, au vorbit Marius Oprea, Manager general al asociației CICCR, și Octavian Bjoza, Președinte al AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România)

Cei doi conferențiari au evocat și au adus în atenția auditoriului profilul „Mărturisitorului” din temnițele comuniste, surprinzând pe de o parte, brutalitatea regimului Comunist, iar pe de altă parte, tăria credinței, a naționalismului și a jertfei celor trecuți prin așa-zisul „proiect de reeducare”.

Perioada comunistă a fost una foarte grea pentru Biserica Ortodoxă Română.

Numeroși ierarhi, profesori de religie, studenți, monahi intelectuali creștini și peste 1800 de preoţi ortodocși au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia de cele mai multe ori pentru acuzții total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente