Chivot nou construit în cinstea Maicii Domnului

Praznicul împărătesc al Nașterii Maicii Domnului este hramul Bisericii „Sfânta Fecioară Maria” din Protoieria Sector 3 Capitală. Locașul de cult care îl mai are ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat este unul dintre cele mai noi din București, lucrările de construcție fiind aproape finalizate. În prezent se lucrează la șantierul de pictură al bisericii și la amenajarea curții interioare, informează „Ziarul Lumina”.

În anul 2006, preotul Ioan Gheorghe Țeugea primea binecuvântare pentru găsirea unui loc de construcție a unei noi biserici parohiale în sectorul 3 al Capitalei. Pe Calea Dudești, aproape de clădirea nouă a Școlii Generale nr. 80, se ridica la acea vreme un complex de locuințe noi, își amintește părintele paroh: „Între clădirea școlii și noile blocuri am găsit de cuviință să ridicăm și o biserică. Am primit atunci un loc care, la început, părea mai mare, dar din cauza unei schițe de la începutul anilor 2000, ce prevedea lărgirea Căii Dudești, cei aproape 1.000 mp s-au restrâns la doar 300 mp. Pe această locație s-au făcut studiile, proiectările necesare și am reușit să aflăm locul optim de amplasament”.

Au decis atunci să se dezvolte pe verticală, construind două locașuri de cult: un paraclis la demisol și biserica mare la suprafață. După consultarea mai multor specialiști, s-a pornit la drum împreună cu arhitectul Teodor Alecu: „Am ales o structură metalică pe care am înălțat-o din pământ, de la demisol, până la turla mare. Partea de jos am încheiat-o cu beton armat, după care am turnat placa și am pregătit cele de trebuință pentru slujba de sfințire a paraclisului, ca să putem sluji, urmând ca șantierul să continue la suprafață. La demisol am optat pentru o pictură în tehnica „secco”, executată de pictorul Marcel Codrescu și echipa sa”.

Piatra de temelie a fost pusă la 7 septembrie 2008, în ajunul hramului ales, iar în data de 8 august 2009 a fost săvârșită slujba de sfințire de către PS Varsanufie Prahoveanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În timp ce la demisol se slujea, lucrările au continuat la suprafață: „Scheletul metalic s-a închis cu zidărie din cărămidă Porotherm, placat la exterior cu polistiren de 10, pentru o izolație foarte bună, iar la interior cu tencuială pentru pregătirea picturii în tehnica fresco. Am întâmpinat și probleme, încă de la început, dar nu

ne-am lăsat descurajați. Enoria propriu-zisă erau noile blocuri din imediata vecinătate, însă trebuie să ținem cont de faptul că am pornit acest șantier chiar la începutul așa-zisei crize economice mondiale, resimțită din plin și de țara noastră. Gradul de ocupare al acelor blocuri este minim, iar între locatari se regăsește un important procent de eterodocși”. Astfel, preotul a găsit înțelegere la Centrul eparhial și la colegii preoți din parohiile învecinate, iar la o rearondare s-a realizat o consolidare a sectorului parohial. Oamenii au sprijinit construirea bisericii, atât financiar, cât și prin muncă fizică în regim de voluntariat sau donație de materiale. Spre exemplu, lemnul de stejar pentru mobilier a fost primit de la o familie din județul Harghita, din Toplița natală a preotului paroh.

La exterior, biserica este finalizată în totalitate. „În continuare am deschis un șantier destul de greu de pictură în tehnica fresco la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Am terminat Sfântul Altar, turla și lucrăm la cele două abside. Am ales echipa maestrului Marcel Codrescu, cel cu care, în urmă cu treizeci de ani, tineri fiind amândoi, am colaborat pe șantierul Mănăstirii Dervent din jud. Constanța. Încercăm să amenajăm și curtea de mici dimensiuni din jurul bisericii. Construcția a mers exact cum se spune în Sfânta Evanghelie, cu „bănuțul văduvei”, adunând leu cu leu”, afirmă părintele Țeugea. Pictorul Marcel Codrescu îmbracă interiorul sfântului locaș în veșmânt iconic bizantin, împodobindu-l cu ornamente brâncovenești: „Acolo unde spațiul ne-a permis, am realizat ornamente din arta bizantină și arta populară românească și brâncovenească, inspirate din biserica reprezentativă de la Hurezi, care cuprinde cel mai frumos stil brâncovenesc din țara noastră. M-am inspirat foarte mult din lucrările lui Pârvu Mutu, pictor reprezentativ al epocii brâncovenești pentru care am o afinitate deosebită și îl consider un mentor din altă vreme”.

Hramul bisericii a fost sărbătorit în acest an încă din ajun, prin săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, în sobor de preoți. Astăzi, în zi de hram, credincioșii prezenți în Biserica „Sfânta Fecioară Maria” primesc atât hrana spirituală a Sfintei Liturghii, cât și un pachet cu alimente pregătite prin strădania Consiliului parohial.

Patruzeci de ani de slujire preoțească

Originar din Toplița Patriarhului Miron Cristea, preotul Ioan Gheorghe Țeugea a împlinit la începutul acestei luni patru decenii de slujire sacerdotală. La 1 septembrie 1974 a primit decizia de numire ca slujitor în Arhiepiscopia Sibiului și a fost hirotonit diacon, apoi preot în cursul aceleiași luni în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezența Mitropolitului Nicolae Mladin al Ardealului, de către Episcopul-vicar Emilian Birdaș Rășinăreanul. A rămas alături de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, fiindu-i colaborator apropiat până la numirea și instalarea acestuia ca eparhiot la Alba Iulia, la începutul anului 1976. Ulterior a fost trimis ca preot misionar în județul Harghita, la Joseni („polul frigului”) și Gheorgheni, dar după câțiva ani a trebuit să părăsească plaiurile natale din cauza unei bronșite astmatice a unuia dintre copiii săi. Medicii i-au recomandat ca măcar trei ani să locuiască în zonă de câmpie, astfel că împreună cu familia s-a mutat în Dobrogea. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Antim Nica al Tomisului și Dunării de Jos l-a numit mai întâi preot în Parohia Oltina, județul Constanța, după care, mulțumit de activitățile gospodărești întreprinse, l-a instalat protopop de Medgidia, unitate administrativă ce deservea jumătate din județul Constanța. În decembrie 1989 a venit în București, fiind angajat la Casa de pensii a Patriarhiei Române din strada Maria Rosetti nr. 63. În paralel cu activitatea administrativă, a slujit la mai multe biserici, printre care Amzei și Delea Nouă, până în anul 2006, când și-a legat numele de înființarea Parohiei „Sfânta Fecioară Maria” din sectorul 3, pe care o consideră „finis coronat opus”.

Comentarii Facebook


Știri recente