Chemarea sfântă cere răspundere maximă

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XIII-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi)

Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alți slujitori, mai mulți decât cei dintâi, și au făcut acelora tot așa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor rușina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui. Și, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: pe aceștia răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-ați citit niciodată în Scripturi: ‘Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri’? De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea, îl va strivi (Matei 21, 33-44).

Această pildă din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, care se află și în Evangheliile după Sfântul Marcu și după Sfântul Luca, a fost rostită de Mântuitorul Iisus Hristos după intrarea Sa în Ierusalim. Prin ea, Mântuitorul Iisus Hristos arată că El este piatra din capul unghiului de care depinde mântuirea sau pieirea oamenilor. De asemenea, toate aceste trei Evanghelii ne spun că arhiereii, fariseii și cărturarii au înțeles că Iisus vorbea despre ei când le-a spus Pilda lucrătorilor răi din vie (cf. Matei 21, 45; Marcu 12,12; Luca 20,19).

Pilda are și un conținut profetic, întrucât, la câteva zile după ce a rostit această pildă, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dovedit că El însuși este fiul stăpânului pe care l-au omorât lucrătorii din vie, adică arhiereii, fariseii și cărturarii. Pilda aceasta ne arată că Dumnezeu a făcut din poporul evreu un popor ales ca să lucreze în via Domnului, l-a ales dintre celelalte popoare și i-a dat Legea lui Moise cu multe principii sau reguli religioase, morale și cultice, pentru a-l ajuta să-și păstreze identitatea sa, deoarece avea de împlinit o misiune sfântă. Teascul din vie este viața spirituală a poporului ales, iar turnul de pază este simbolul templului din Ierusalim în care Dumnezeu era prezent în mod deosebit, pentru că preînchipuia pe Mesia – Hristos . Trimișii stăpânului viei sunt proorocii sau profeții, pe care adesea conducătorii evreilor i-au bătut sau i-au ucis. Prin aceasta vedem că umanitatea păcătoasă, chiar dacă este chemată la o lucrare sfântă, devine adesea nerecunoscătoare, răzvrătită și îndărătnică în a împlini voia lui Dumnezeu. Comportamentul lucrătorilor răi din vie este comportamentul oamenilor răi care, după ce au fost chemați în via Domnului sau în lucrarea lui Dumnezeu, uită repede de stăpân și se fac stăpâni ei înșiși considerând via stăpânului ca fiind o proprietate a lor personală. De aceea, Mântuitorul le spune: ‘Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei’ (Matei 21, 43). Vedem că Domnul Iisus Hristos identifică via din pilda aceasta cu Împărăția lui Dumnezeu, iar lucrătorii viei sunt cei chemați de Dumnezeu să pregătească intrarea oamenilor în Împărăția Lui. Astfel via simbolizează lucrarea sfântă de mântuire a oamenilor.

Chemarea lui Dumnezeu implică slujire responsabilă din partea oamenilor

Așadar, lucrarea pe pământ a lui Dumnezeu prin aleșii sau slujitorii Săi este lucrare de pregătire a oamenilor pentru mântuire, spre a dobândi viața veșnică fericită din Împărăția lui Dumnezeu. Iar dacă lucrarea aceasta nu se face după voia lui Dumnezeu, cei care nu lucrează bine nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu, dar nici nu vor putea zădărnici planul Lui de mântuire a lumii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune preotului: ‘Dumnezeu te-a ales pe tine, El ți-a încredințat acest har, și nu ai fost ales prin vot omenesc. Deci, să nu batjocorești și să necinstești votul lui Dumnezeu’ 1. Așadar, Dumnezeu are un plan de mântuire a lumii și cheamă pe unii oameni să devină slujitori ai acestui plan, lucrători în via Domnului. Însă dacă ei nu sunt credincioși, harnici, smeriți și ascultători de Dumnezeu, El cheamă pe alții în locul lor, pentru a împlini planul Lui, deoarece iubirea Lui milostivă pentru întreaga umanitate este mai tare decât răutatea demonilor și patimile oamenilor.

Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că este un privilegiu să fii chemat la împlinirea acestui plan de mântuire, dar dacă nu răspunzi chemării sau preferinței lui Dumnezeu pentru tine, El cheamă la slujire pe alții mai vrednici decât tine, cheamă lucrători cinstiți și smeriți, harnici și buni, care nu au viclenie și lăcomie în suflet. Aceasta este semnificația cuvintelor: ‘Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei’ (Matei 21, 43).

Așa cum am spus mai înainte, pilda aceasta se referă în primul rând la slujitorii Legii Vechi, la învățătorii de lege și la mai-marii poporului evreu. Dar ținând seama de faptul că poate exista totdeauna și pretutindeni în lumea căzută în păcat nu numai un răspuns pozitiv, ci și un răspuns ostil la lucrarea lui Dumnezeu, pilda din Evanghelia de astăzi ne cheamă și pe noi, slujitorii lui Hristos, la multă responsabilitate. Adică să nu punem stăpânire pe Biserică socotind ,,Via Domnului’, adică Biserica lui Hristos, ca și cum ar fi proprietatea noastră personală. Să nu ne lenevim, deoarece vom da seama de modul în care am predicat sau am ascultat Evanghelia, am săvârșit sau am primit Sfintele Taine, am ajutat pe alții sau am primit ajutorul lor, de felul în care am împlinit sau nu voia lui Dumnezeu în lucrarea noastră. Ca atare, trebuie să nu lucrăm în Biserica lui Hristos, contrar Evangheliei lui Hristos.

Evanghelia ne cheamă, pe de o parte, să ne bucurăm de darul alegerii sau al chemării noastre la o lucrare sfântă a lui Dumnezeu pentru oameni, iar pe de altă parte, să ne cutremurăm de marea răspundere pe care o avem pentru lucrarea sfântă și mântuitoare la care am fost chemați. De ce? Pentru că e mai greu să se mântuiască slujitorii Sfântului Altar decât credincioșii mireni, întrucât se cere mai mult de la slujitorii Bisericii, decât de la credincioșii ei. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață: ‘Că spune Scriptura: ‘Cei tari, cumplit se vor certa’ (Înțelepciunea lui Solomon 6, 6); și: ‘Cel care a știut voia stăpânului său și n-a făcut-o se va bate mult’ (Luca 12, 47). Deci cu cât cunoști mai mult, cu atât ești mai mult pedepsit. De aceea, preotul care face același păcat ca și mireanul nu primește pedeapsa mireanului, ci o pedeapsă mult mai grea’. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei , omilia XXVI, 6)

Ce se cere mai mult de la slujitorii Bisericii decât de la credincioșii ei mireni? Răspunderea pentru mântuirea sufletelor credincioșilor încredințați lor spre păstorire. Canonul 58 apostolic poruncește: ‘Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare față de cler sau popor și neînvățându-i pe aceștia dreapta credință, să se afurisească, iar stăruind în nepăsare și în lenevie, să se caterisească.’

Referitor la marea responsabilitate a păstorului pentru sufletele păstoriților săi, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: ‘Adevărat spunea fericitul Pavel: ‘Ascultați de mai-marii voștri și supuneți-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele’ (Evrei 13, 17). Tu ai grijă doar de treburile tale; și după ce le aranjezi bine, nu te mai preocupă alt gând. Preotul însă, dacă dincolo de viața lui nu se va îngriji și de a ta cu aceeași sârguință, se va afla cu păcătoșii în iad. Și deseori, în vreme ce pentru păcatele sale nu este pedepsit, își pierde sufletul pentru păcatele altora, pe care nu s-a îngrijit să-i îndrepteze’ 2.

Înțelegem, așadar, că misiunea preotului, în calitatea sa de păstor de suflete, este de origine divină, deoarece este întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos și are un caracter supranatural prin scopul său ultim, care este mântuirea credincioșilor.

Preotul propovăduiește o învățătură dumnezeiască revelată care nu este produsul acestei lumi. Scopul lucrării sale este dobândirea vieții veșnice, cerești. Sfintele Taine săvârșite de el sunt cerești, înfricoșătoare și de viață făcătoare. Ceea ce leagă și dezleagă preotul pe pământ este legat și dezlegat în ceruri (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 23). Preotul reprezintă în această lume lucrarea Împărăției lui Dumnezeu, care nu aparține lumii acesteia: ‘Voi nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume …’ (cf. Ioan 15, 19).

Ca părinte, învățător și duhovnic, el ajută pe oameni să renască duhovnicește prin Botez și Pocăință, să preguste, prin toate Sfintele Taine, Împărăția cerurilor, arvuna Învierii și a vieții veșnice.

Preotul se numește părinte pentru că ajută pe oameni să renască duhovnicește și să descopere iubirea părintească a lui Dumnezeu Tatăl, pe care ne-a arătat-o Fiul în Sine când S-a făcut Om și o împărtășește Duhul Sfânt, prin înfierea duhovnicească. În calitatea sa de părinte duhovnicesc, preotul aduce pe credincioși la Hristos, și-i înfiază prin harul Sfântului Botez ca fii după har ai lui Dumnezeu Tatăl (cf. Ioan 1, 12-13).

El este părinte sufletesc al tuturor credincioșilor încredințați lui spre păstorire, indiferent de vârsta biologică. Lui credincioșii îi mărturisesc păcatele și greutățile vieții, iar ca părinte duhovnicesc, el trăiește bucuriile și necazurile tuturor. El cunoaște viața sufletească a tuturor credincioșilor care i se spovedesc și trebuie să-i poarte pe toți în rugăciunile lui, cu nădejdea mântuirii.

În calitate de slujitor al Sfintelor Taine și de mărturisitor al dreptei credințe, preotul are datoria de a păstra unitatea Bisericii prin comuniunea cu episcopul său. El este slujitor al lui Hristos și al Bisericii, iar nu persoană particulară. Biserica nu există fără preoție, după cum nici preoția fără Biserică, pentru că Biserica este nedespărțită de Hristos, Arhiereul veșnic și întemeietorul preoției creștine. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că între Hristos și Biserică nu poate fi nici o despărțire, fiindcă Biserica moare fără Hristos, iar Hristos moare fără Biserică, după cum capul care se taie de trup moare, iar trupul care se desparte de cap moare și el.

Adevăratul păstor de suflete trebuie să fie și un om de cultură

Necesitatea ca preotul să aibă o bună cultură de specialitate este cerută de însăși misiunea preoției. Ca să poată fi înțeleasă, primită, răspândită și trăită, învățătura creștină a trebuit și trebuie să fie mai întâi propovăduită și cunoscută. Nu poți iubi ceea ce nu cunoști, fiindcă iubirea vine prin cunoaștere.

Cel mai îndreptățit și totodată obligat să învețe pe credincioși cele duhovnicești este preotul, învățătorul prin excelență al credinței creștine. Pentru a putea fi un bun propovăduitor, învățător și apărător al credinței creștine, preotul trebuie să-și însușească mai întâi o temeinică și aprofundată cunoaștere a învățăturii de credință a Bisericii și a teologiei creștine , precum și a metodelor și a mijloacelor pentru propovăduirea sau transmiterea ei. Ca și ucenicii Domnului, preotul este: ‘sarea pământului’ și ‘lumina lumii’, ‘luminează înaintea oamenilor’ (Matei 5, 13-16).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preotul trebuie să știe să facă față la toate armele adversarilor săi, să cunoască ‘toate științele’. El asemăna comunitatea creștină cu o ‘cetate a lui Dumnezeu’, pe care ‘când înțelepciunea, știința și priceperea preotului o înconjoară din toate părțile, ca niște ziduri puternice, toate meșteșugirile dușmanului se termină cu rușinea și batjocura lor, iar locuitorii dinăuntrul cetății rămân nevătămați…’ 3 .

Curăția morală și sfințenia vieții îi sunt absolut necesare preotului în calitatea sa de păstor, conducător și învățător al credincioșilor pe calea mântuirii.

Preotul este, prin însăși misiunea sa, un învățător al păstoriților săi, un pedagog, un îndrumător de conștiințe, un făuritor de caractere creștine. El învață însă pe credincioși nu numai prin predică și prin cateheză și nu numai prin îndemnul, sfatul și povața pe care le dă ca preot, ci și prin exemplul personal al vieții sale 4.

Harul divin pe care îl primește preotul la hirotonie nu-i acordă imunitatea împotriva ispitelor, a slăbiciunilor inerente firii omenești, ci dimpotrivă îi mărește răspunderea, punându-l într-o situație deosebită față de ceilalți oameni. Lupta lui cu pasiunile și cu tentațiile lumii și ale vieții devine mai grea din pricina disproporției colosale dintre înălțimea misiunii lui dumnezeiești și puținătatea puterilor lui omenești, dintre greutatea sarcinii cerești pe care o poartă și slăbiciunea firii sale pământești5.

Viața spirituală a preotului are, de asemenea, o importanță deosebită, ca exemplu pentru credincioși și ca izvor de putere duhovnicească în misiunea lui de păstor de suflete.

În general, credincioșii se atașează de preot, în măsura în care acesta este apropiat de Hristos prin rugăciune. Duhovnicește, credincioșii se atașează de preotul rugător, mai mult decât de cel savant. Preotul duhovnic nu este numai îndrumător, ci și rugător, ajutând pe credincioșii păstoriți și cu puterea propriei rugăciuni. Sfinții Părinți ai Bisericii au spus că rugăciunea este măsură (termometrul) vieții spirituale, ‘plugăria’ sufletului sau ‘respirația’ sufletului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Atunci când omul încetează a se ruga, începe a păcătui. Sau: după cum pe vasul fierbinte nu se așază muștele, de sufletul rugător nu se ating patimile . Neglijarea sau lăsarea în paragină a vieții interioare echivalează cu secarea izvorului care înnoiește puterea preoției.

Un lucru deosebit pentru un duhovnic bun este de a avea mulți fii duhovnicești, care să se roage pentru el. Întrucât responsabilitatea duhovnicească a preotului este mai mare decât cea a păstoriților săi, preotul are și el nevoie de rugăciunea altora pentru sine. De aceea, chiar Sfinții Apostoli cereau credincioșilor să se roage pentru ei (cf. Coloseni 4, 2-4; I Tesaloniceni 5, 25).

Astăzi se impune o atenție sporită în privința cultivării vieții spirituale a preotului, deoarece, în lumea contemporană, societatea pluralistă, pragmatică și individualistă, cu puternice tendințe de secularizare, nu stimulează viața spirituală. Una dintre caracteristicile societății secularizate este tocmai relativizarea vieții morale și spirituale.

Greutățile preoției nu trebuie să descurajeze, să demoralizeze. Sufletul preotului are nevoie, pe lângă vocație și pregătire, de o forță lăuntrică mai mare, care să-i susțină energia și încrederea: iubirea de Dumnezeu și de oameni. Această iubire e ca un ‘resort elastic, care nu se frânge niciodată sub presiunea împrejurărilor vitrege’ 6.

Iubirea este temelia legăturii sufletești dintre păstor și turmă, dintre preot și credincioși. Iubirea părintească a preotului față de păstoriți se arată în activitatea sa de învățător, de iconom al Sfintelor Taine, de duhovnic și organizator al parohiei.

În calitate de învățător al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, preotul iubește pe credincioși dacă îi hrănește cu hrană duhovnicească aleasă, înțelept și frumos pregătită din Sfintele Scripturi și din Scrierile Sfinților, potrivit îndemnului Mântuitorului: ‘Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu’ (Matei 4, 4).

Sfântul Apostol Pavel cere ca preoții care se ostenesc cu predicarea cuvântului Evangheliei și cu învățătura de credință să se bucure de o deosebită cinste (cf. I Timotei 5, 17).

În mod deosebit, iubirea față de credincioși se vede dacă preotul apără dreapta credință și îi ferește de rătăciri sectare.

Pe lângă predică și cuvântul scris, preotul trebuie să ofere credincioșilor și exemplul său personal, în a se arăta un bun cunoscător și trăitor al Ortodoxiei. El trebuie să arate cât de mult iubește Biserica Ortodoxă, pentru ca fiii săi duhovnicești să iubească și ei Biserica.

În calitate de iconom al Tainelor lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 4, 1), preotul iubește pe credincioși dacă se interesează ca ei să se împărtășească de Sfintele Taine, după o pregătire temeinică.

În concluzie, înțelegem că Evanghelia de astăzi cheamă pe toți slujitorii Bisericii lui Hristos să cultive ,,Via Domnului’ cu multă responsabilitate. Putem fi păstori buni sau păstori răi, dascăli buni sau dascăli răi, putem lucra pentru zidirea sufletească a celor încredințați nouă spre păstorire sau putem fi nepăsători. Fiecare dintre noi va răspunde în fața lui Dumnezeu, ‘Stăpânul viei’, potrivit roadelor duhovnicești pe care le oferim Lui prin lucrarea noastră luminată și ajutată de harul Său. În această privință, cităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: ‘Voi, păstorilor, veți da seamă și pentru voi și pentru oi. Arhiereii și preoții și diaconii, fiecare precum s-a încredințat, dar socotiți să nu uitați talanții, socotiți-vă pe voi și pe toată turma, păziți să nu lipsească vreo oaie din turmă, că bine să știți că de va rămânea vreo oaie din turmă pentru lenea voastră și o vor mânca fiarele, toată viața voastră o va pierde, că sângele ei din mâna voastră îl va cere Judecătorul’ 7.

Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să ne bucurăm de harul chemării Lui și de roadele lucrării noastre spre slava Lui, amintindu-ne mereu de pilda talanților, unde se spune că stăpânul care a dăruit talanții laudă pe lucrătorul cinstit și harnic, zicând: ‘intră întru bucuria domnului tău’ (Matei 25, 23). Amin!

†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola I către Timotei , Omilia a V-a, p. 60, după drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iași, 2007, p. 631.

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, din vol. Problemele vieții, după drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iași, 2007, p. 640.

3 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoție , cart. IV, cap. 4, E.I.B. M.B.O.R., București, 2007, p. 141.

4 Vezi pr. prof. D.I. Belu, Predica prin exemplul personal , în ‘Biserica Ortodoxă Română’, LXXIII (1954), nr. 5, pp. 560-583; Idem, A propovădui, ce înțeles are , în ‘Mitropolia Ardealului’, 1959, nr. 3-4, pp. 263-276.

5 Prof. Teodor M. Popescu, Sfințenia și răspunderile preoției , în ‘Studii Teologice’, IV (1952), nr. 3-4, p. 909.

6 Pr. prof. dr. Petre Vintilescu, Preotul în fața chemării sale de păstor de suflete , București, 1934, p. 109.

7 Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur , după drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scrip-turi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iași, 2007, p. 640.

(Predică publicată în Săptămânalul Lumina de Duminică din 2 septembrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente