Cercuri pastorale în anul 2012

Pe tot parcursul anului, preoții din Patriarhia Română participă la conferințe și cercuri pastorale organizate atât la nivel eparhial, cât și la nivelul protopopiatelor.

„La cercurile pastorale participă clericii din Circumscripția respectivă. Datele sunt stabilite de către protopopi care au obligația să ceară binecuvântarea chiriarhului pentru desfășurarea acestor conferințe administrative lunare în care se dezbat diferite teme de interes general pentru protoieriile respective sau pentru eparhie, dar și pentru cercurile pastorale. În cadrul cercurilor pastorale am observat o evoluție față de anii trecuți. Preoții au început să trateze cu seriozitate subiectele acestea care le revin de fiecare dată și se contribuie la îmbunătățirea metodelor de pastorație în parohiile pe care ei le păstoresc”, a precizat pentru TRINITAS TV Arhim. Cons. Veniamin Goreanu de la Sectorul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Cercurile pastorale și-au mărit frecvența în ultimii ani, având, printre altele, rolul de a cristaliza relațiile dintre preoți.

În cadrul cercurilor pastorale, preoții susțin referate și discută probleme administrative specifice protopopiatului din care fac parte.

Comentarii Facebook


Știri recente