Nu departe de centrul aglomerat al Capitalei, în incinta Bisericii „Scaune”, din sectorul 3, dincolo de ușile înalte ale unei clădiri nou-construite, puțini trecători bănuiesc că este locul în care se împlinesc visurile mici a 25 de copii și mai mici. Modești, blânzi și foarte isteți, micuții sunt recunoscători pentru efortul depus de cei cinci angajați ai centrului de zi în care sunt primiți pentru ca ei să se bucure de grijă permanentă, educație de calitate, o masă caldă și jucării pe care mulți nu le au acasă.
Am fost primiți cu entuziasm la Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia” din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Întoarcerea la copilărie, indiferent de loc și prilej, este întotdeauna un moment nelipsit de zâmbete, bună-dispoziție și optimism – mărțișoare pentru suflet care ne-au fost oferite, încă de la intrare, de copilașii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani din acest așezământ.
Învățați de mici cu greutățile vieții
Bucuroși de oaspeți, cei mici ne-au purtat prin toate încăperile căsuței lor, pe care ei o numesc „țara de vis”, în care dorințele se împlinesc, iar ei devin prinți și prințese de îndată ce pășesc înăuntru.
Însoțiți de Elena Costeleanu, coordonatoarea centrului, de Laura Irimia, asistent social, și de pedagogul Andreea Bucur, copiii și-au exprimat dorința de a merge în paraclis, un loc împodobit de icoane, în care s-a găsit un spațiu și pentru câteva obiecte tradiționale românești la care cei mici privesc cu interes. Toți, într-un glas, s-au rugat: „Tatăl nostru care ești în cer†¦” Serioși, pătrunși de importanța momentului, fără eschivările specifice vârstei, fiecare s-a închinat și a sărutat icoana Sfintei Mucenițe Sofia, dimpreună cu fiicele sale Pistis, Elpis și Agapis. Stând de vorbă cu ei, realizez că fiecare copil cunoaște viața sfintei și a fiicelor sale, pe care le consideră protectoarele lor, și mulți dintre ei au ca modele pe fetele muceniței-mamă. Mă și minunez unde încape atâta înțelepciune în acești copii care Îl cunosc deja pe Dumnezeu și „Îl simt ca pe un părinte, ca și cum ar fi aici lângă mine”, după cum îmi spune drăgălașa Maria Daria Dobre, de doar 9 ani. Cu siguranță, educația religioasă primită i-a format astfel, fără a mai pune la socoteală firescul existenței pe care copiii îl pătrund mai bine decât cei maturi, la care se adaugă greutățile vieții cu care au crescut de mici. La acest centru de zi conviețuiesc școlari proveniți din familii numeroase, monoparentale, cu o situație materială deficitară, condiții precare de locuire, risc de abandon familial, sau cu părinți fără loc de muncă, însă nimic din felul lor de a fi nu lasă la vedere poverile sufletești pe care știu să le poarte cu demnitate. Nu sunt de unii singuri, de aceea și înființarea așezământului, al cărui scop este prevenirea riscului de excluziune socială a copiilor din familii vulerabile, prin oferirea unui program de servicii sociale, educaționale, psihologice și medicale. De asemenea, și familiile din care micuții provin au parte de ajutor din partea colectivului de la Centrul „Sfânta Muceniță Sofia”.
„Sunt mult mai liberă aici”
Asemenea unor albine care-și cunosc rosturile, copiii sunt antrenați în diverse activități în cele trei săli de studiu, în sala-atelier (cu îndeletniciri practice de pictură, pirogravură, traforaj, modelaj în lut, țesut), în camera de joacă, în cabinetul de informatică, în cel de științele naturii, în cabinetul logopedic, în cel psihologic, consiliați de Oana Miu, și cel de asistență socială, fără a uita de sala de sport în care se simt în largul lor. Camerele mari și luminoase poartă amprenta dibăciei elevilor.
Maria Georgiana Albu, de 9 ani, vine de un an la centru, împreună cu frățiorii ei, Gabriel și Ștefan. „Activitatea mea preferată este pictura, pentru că lucrez pe diferite materiale, adică pe pânză, pe coală. Mi-am făcut prietene bune aici, cum ar fi Raluca. Cea mai plăcută amintire a mea de aici este petrecerea-surpriză pe care mi-au făcut-o copiii și doamnele de ziua mea. E o mare diferență între școală și centru. Îmi place mai mult aici, sunt mai liberă”, spune Maria cea sfioasă.
Mult mai dezinvoltă, Maria Daria Dobre, care „vrea să se facă mai multe”, dar nu știe care dintre profesiile de medic, pedagog ori de jurnalist să aleagă, îmi vorbește despre materiile ei preferate și despre planurile pentru vacanța mare: „Îmi plac religia, matematica, româna și joaca, bineînțeles. În această vară aș vrea să merg în tabără cu copiii de aici. Am și eu amintiri frumoase de la centru, cu bătrânele de la Mănăstirea Christiana, pe care le-am vizitat de Crăciun. Sunt bune prietene ale noastre și sunt foarte drăguțe.”
Într-una din sălile de studiu, aplecată deasupra caietului de matematică al unui băiețel, o voce caldă dă indicații precise. Bianca Silvestru, studentă la ASE în anul al III-lea, vine să-i ajute la teme pe copiii Sfintei Sofia de patru ori pe săptămână, câte două ore pe zi. „Pentru a fi voluntar îți trebuie în primul rând iubire, la care adaugi răbdare și multă înțelegere. Le insuflu cât pot de mult pasiunea pentru carte și le vorbesc despre importanța pe care o are învățarea. Personal, am parte de bucurii duhovnicești pe care nu le pot exprima în cuvinte”, mărturisește zâmbitoare Bianca, unul dintre cei peste 20 de voluntari câți vin la centrul din strada Scaune nr. 2-4.
„Centrul este văzut de copii ca o țară de vis”
Sufletista Elena Costeleanu, coordonatoarea centrului, căreia de fiecare dată când își amintește de necazul unui copil i se umezesc ochii, este trup și suflet pentru copiii ei. Deși este mama unei fete, Irina, un copil reușit, cu un talent deosebit la desen, doamna Costeleanu are resurse afective pentru fiecare dintre „mogâldețele ei din țara de vis”. De altfel, dacă nu ar exista implicare umană din partea tuturor angajaților așezământului și o grijă permanentă față de beneficiari, cu siguranța rezultatele obținute nu ar fi fost atât de bune, iar cei care le bat la ușă ar fi mai puțini.
„Toți copiii care vin la noi au o situație materială precară și provin din familii numeroase, majoritatea au 6, 7 frați. Cu toate acestea, țin să vă spun că noi luăm lecții de la ei și de la unii dintre părinții lor. Spre exemplu, avem o mamă, o adevărată creștină, în care vezi credința în lucrare permanentă. Centrul este văzut de copii ca o țară de vis. De asemenea, avem o legătură foarte strânsă cu biserica. Preotul Jenică Danțiș este prezent ori de câte ori i se cere ajutorul, la fel ca și comunitatea pe care o păstorește și care ne-a ajutat de foarte multe ori material”, conchide coordonatoarea Centrului de zi „Sfânta Muceniță Sofia”.
(Reportaj publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 15 martie 2013, apărut sub semnătura Ralucăi Brodner)
