Centenarul Marelui Război în Vrancea: Ceremonii militare și religioase vor avea loc în Soveja, Focșani și Mărășești

La mausoleele eroilor din Soveja, Focșani și Mărășești, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la Primul Război Mondial, vor avea loc, în perioada 4-6 august 2017, ceremonii militare și religioase dedicate eroilor Primului Război Mondial.

Manifestările comemorative sunt organizate de Consiliul Județean Vrancea în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, în cadrul Centenarului Marelui Război, Vrancea Eroică 1917-2017.

Conform Biroului de Presă al Consiliului Județean Vrancea, manifestările religioase și militare vor avea loc după următorul program:

  • Vineri, 4 august, la Mausoleul Eroilor Soveja, începând cu ora 12.00;
  • Duminică, 6 august, la Mausoleul Eroilor Focşani, începând cu ora 11.00;
  • Duminică, 6 august, la Cota 100 din localitatea Haret (Mărășești), ora 18.00, sfințirea Crucii Comemorative;
  • Duminică, 6 august, Mausoleul eroilor Mărășești, ora 20.00. De asemenea, va avea loc un survol aerian cu avioane de luptă din dotarea Forțelor Aeriene Române și salve de tun între orele 20:20-20:25.

Activitățile au loc în cadrul evenimentului Centenarul Marelui Război, Vrancea Eroică 1917-2017, anul 2017 fiind declarat de Guvernul României  „Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”.

În cadrul aceleiași manifestări vor avea loc mai multe concerte și spectacole. Vineri, 4 august, de la ora 18:00, se va desfășura Parada Portului Popular pe traseul Mausoleul Focșani – Piața Unirii – Piața Gării. Sâmbătă, 5 august 2017, de la ora 19:00, Dan Puric va susține Conferința publică Să fii român! în Piața Unirii din Municipiul Focșani.


Considerat a fi unul dintre cele mai impunătoare monumente din Europa, Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti a fost construit în perioada 1923-1938 în memoria eroilor căzuți pe aceste locuri  în luptele din 1917, fiind inaugurat la 18 septembrie 1938. Monumentul are ca piesă centrală Cupola Gloriei. Basorelieful exterior al acestuia a fost realizat de sculptorii Cornel Medrea și Ion Jalea.

În centrul mausoleului se află amplasat sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, comandantul operațiunilor militare de la Mărășești. În confruntările de la Mărăşeşti au murit 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, în prezent mausoleul adăpostind 5.073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi nouă cripte comune.

Mausoleul Eroilor Soveja a fost construit între anii 1923-1928, având înfăţişarea unei cetăţi de piatră, cu planul în formă de cruce şi acoperişul conceput ca o cupolă. Construcţia a început în acelaşi timp cu cea a Mausoleului  Mărăşeşti, lucrările proiectului fiind conduse de arhitectul George Cristinel, cel care a ridicat şi Mausoleul Mărăşeşti. Monumentul se remarcă prin osuarul deschis, unic, unde sunt înhumați 1.612 eroi necunoscuți, români, ruşi, germani, austrieci şi unguri.

Mausoleul Eroilor Focșani. Lucrările de construcţie au început în anul 1926 din iniţiativă publică, cu sprijinul Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, filiala Putna, şi al oficialităţilor locale. Proiectul şi construcţia mausoleului au fost încredinţate arhitectului State Baloşin. Lucrările au fost finalizate în cursul anului 1931. Aici sunt înhumaţi 2.422 eroi, din care 1.904 eroi în osuar şi alţi 418 în morminte individuale (firide).

Comentarii Facebook


Știri recente