De Ziua Bastonului alb, ne aducem aminte de cinci sfinţi care şi-au pierdut vederea trupească, dar au câştigat vederea duhovnicească. Deşi au fost nevăzători, au văzut încă de pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu, printr-o viaţă închinată rugăciunii şi semenilor.
SFÂNTA MATRONA
Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula.
Deși a venit pe lume fără darul vederii și a pierdut folosirea picioarelor de la vârsta de 17 ani, datorită vieții sale ascetice și rugăciunii necontenite, Dumnezeu a învrednicit-o de darurile vederii înainte și al facerii de minuni.
În data de 2 mai 1952, a trecut în veşnicie, iar la 8 martie 1998, au fost descoperite moaştele sale nestricate, răspândind bună mireasmă. Au fost aşezate în mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova.
În data de 2 mai 1999, fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinţilor de Biserica Rusiei, cinstirea sa răspândindu-se apoi în lumea întreagă, datorită mulţimii de minuni săvârşite credincioşilor.
Începând cu anul 2019, Sfânta Matrona de la Moscova a fost înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod reunit în şedinţă joi, 15 februarie 2018, în Reşedinţa Patriarhală.
SFÂNTUL ANTIM DE KEFALONIA
S-a născut în Lixoúri (în insula Kefalonia) în anul 1717.
La vârsta de 7 ani s-a îmbolnăvit de variolă, din pricina căreia a orbit cu totul. Însă, după ce mama sa s-a rugat cu căldură, vreme de 40 de Liturghii la biserica Sfinților Apostoli, și-a recăpătat vederea chiar în momentul în care preotul rostea ,,cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă”.
A intrat în monahism, apoi în 1747 a plecat în Sfântul Munte. S-a remarcat prin lucrarea misionară desfăşurată în Grecia în timpul stăpânirii otomane.
Datorită vieţii sale ascetice, și-a pierdut din nou vederea aproape de tot, însă acest lucru nu l-a împiedicat să-și continue călătoriile – într-o perioadă când acest lucru era deosebit de primejdios – propovăduind cu dăruire cuvântul Evangheliei.
A trecut la Domnul la vârsta de 55 de ani, pe 4 septembrie 1782.
Patriarhia Ecumenică l-a canonizat în anul 1974. Cinstitele sale moaște se păstrează la Astipálea, oraș al cărui patron spiritual și protector este de mai bine de 200 de ani.
SFÂNTUL NICHIFOR LEPROSUL
S-a născut în insula Creta.
La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale leprei. Ca să scape de izolarea definitivă care îl aștepta, s-a adăpostit pentru o vreme în Egipt.
La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah.
După descoperirea leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Hios s-a închis și Cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena.
Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu multe harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață însuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor.
A murit la vârsta de 74 de ani. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2012, fiind sărbătorit în data de 4 ianuarie.
SFÂNTUL ŞTEFAN DE LA MĂNĂSTIREA DECANI
Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei mai importanţi regi ai Serbiei. Cunoscut şi sub numele de Ştefan Uros al III-lea, el a condus poporul sârb între anii 1322-1331.
Sfântul a fost orbit la porunca tatălui său, regele Milutin, care a ascultat unele acuzaţii nefondate lansate de mama vitregă a sfântului.
Când l-au orbit, s-a arătat înaintea lui Sfântul Nicolae, în biserica de la Ovce Pliie (Câmpul Oilor), şi arătând către ochii lui, i-a zis: „Ştefane, nu te teme, iată ochii tăi se află în palma mea. La vremea cuvenită, îi vei căpăta înapoi.”
Sfântul Ştefan a petrecut timp de cinci ani ca prizonier la Constantinopol, în Sfânta Mănăstire Pantocrator. Fiind bărbat plin de înţelepciune, el s-a înarmat cu rugăciunea, cu răbdarea, cu blândeţea şi cu evlavia. Astfel, el i-a întrecut în bunătăţi nu doar pe monahii de la Pantocrator, ci şi pe toţi monahii constantinopolitani.
Încheindu-se cei cinci ani, Sfântul Mare Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni iar s-a arătat înaintea multpătimitorului Ştefan şi i-a zis: „Am venit să împlinesc făgăduinţa ce ţi-am făcut.” Sfântul Nicolae a însemnat atunci cu semnul Sfintei Cruci faţa lui Ştefan, iar Ştefan şi-a recăpătat vederea.
Sfântul Ştefan a suferit moarte martirică în anul 1331, fiind sugrumat. Este sărbătorit în Biserica Sârbă în data de 24 noiembrie.
SFÂNTUL LUCA AL CRIMEEI
Sfântul Luca al Crimeei s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci din Crimeea.
A studiat anestezia regională și a fost primul doctor care a încercat tratamentul nevralgiei de trigemen cu anestezie locală. A avut un aport important în chirurgia septică.
În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent. La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închisorile comuniste.
La bătrânețe, Sfântul și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”. Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.
Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaște au fost așezate în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate.
În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie.
Foto credit: Doxologia.ro
