Cea mai veche icoană cu chipul Maicii Domnului și moaștele Sf. Luca al Crimeei se află la Catedrala din Alexandria

Cea mai veche icoană cu chipul Maicii Domnului și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei au ajuns miercuri dimineață la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Alexandru” din Alexandria.

Icoana, atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, împreună cu sfintele moaște au fost aduse vineri din Grecia, la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, cu ocazia hramului. Aducerea lor la Alexandria reprezintă o prelungire a evenimentului, anunțat inițial că se va încheia în data de 10 mai.

Sosirea icoanei și a moaștelor a fost transmisă de presa locală.

Sfintele Moaște împreună cu Icoana Maicii Domnului „Panagia Soumela” au fost aduse în România de o delegație a Mitropoliei de Veria, condusă de IPS Pantelimon.

Zeci de mii de credincioși au adus cinstire icoanei și sfintelor moaște în cele patru zile de pelerinaj, la Mănăstirea Pantocrator.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Știri recente

Mănăstirea Comana a găzduit prima ediție a Conferinței Naționale „Teologie. Istorie. Arhivistică. Biblioteconomie”

Mănăstirea Comana din județul Giurgiu a găzduit sâmbăta trecută prima ediție a Conferinței Naționale „Teologie. Istorie. Arhivistică. Biblioteconomie”. Evenimentul a reunit specialiști și cercetători din domeniile teologiei, istoriei, arhivisticii și biblioteconomiei, fiind structurat în trei…