Centrul de Prevenție și Informare este una dintre direcțiile principale de activitate ale Pro Vita Iași. Centrul a anunțat vineri ce campanii de informare pentru tineri desfășoară. Toate au legătură cu problematica pro-viață și pro-familie și cu evitarea situaților de risc.
Cel mai adesea, activitățile sunt susținute de formatori Pro Vita Iași sau de părinți, profesori sau preoți voluntari. Scopul lor este o dezvoltare armonioasă a tinerilor în plan fiziologic, dar și spiritual.
Redăm în continuare o listă cu campaniile desfășurate de-a lungul timpului, dar și cele mai recente activități din cadrul lor.
♥ 2013–2019: Campania „De ce?” – sesiune de întrebări și răspunsuri despre drepturile constituționale naționale și europene – în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Peste 15.000 de elevi au participat.
♥ 2015–2018: Cursul de formare a profesorilor „Educație pentru o dezvoltare sănătoasă a adolescentului”
♥ Din 2020: Pentru copiii din ciclul primar se desfășoară Ateliere de lectură „Spune-mi o poveste pentru viață” (SOPS). Poveștile sunt alese cu grijă tocmai pentru a accentua importanța valorilor precum bunătatea, prietenia, iubirea, familia. De curând, voluntara Gabriela Cojocariu a susținut ateliere cu copiii din clasele a II-a de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, utilizând cărțile despre curaj și iertare scrise de Veronica Iani.
♥ Din 2021: Campania „Sănătoși, ne pregătim pentru viață”, dedicată copiilor din clasele V-XII, în care sunt abordate problemele ce definesc adolescența. Cea mai recentă activitate a avut loc la Liceul de Informatică „Gr. Moisil” din Iași, unde Părintele Dragoș Bălinișteanu a vorbit cu tinerii despre libertate, găsirea echilibrului, respect și încredere.
Tinerii cu vârste mai mari de 18 ani pot beneficia și de sfaturile Părintelui Stephen Holley de la Parohia „Sf. Haralambie” din Iași, care le oferă consiliere premaritală tinerilor, susținându-i în drumul spre viața de familie. De curând, la invitația Pro Vita Iași, el s-a întâlnit și cu liceenii, cărora le-a povestit de ce a ales România și cât de important este să cunoști scopul vieții.

♥ Din 2021: Campania „Dincolo de chip există o inimă” se adresează tot tinerilor de liceu, având ca scop cultivarea unor atitudini de acceptare și integrare a copiilor cu dizabilităţi fizice și cu aspect fizic diferit. Carmen Achirei, mama Ioanei, o fetiță care s-a născut cu o malformație cranio-facială, încearcă să le explice copiilor că și cei care au aspectul feței mai neobișnuit doresc să aibă prieteni adevărați, să fie aleși într-o echipă şi să nu rămână ultimii pe băncuță. Sesiunile de informare se realizează prin jocuri și exerciții interactive.
Profesorii, preoții și părinții cu experiență în activitățile cu tinerii sunt invitați să se implice ca voluntari în aceste campanii.
Pe lângă programele derulate în școli, au fost distribuite în mod constant materiale informative tipărite prin intermediul parohiilor sau a standurilor Pro Vita, cel mai important fiind cel amplasat în curtea Ansamblului Mitropolitan din Iași cu ocazia Hramului Cuvioasei Sfânta Parascheva.

Coordonatorul Centrului de Prevenție și Informare este Pr. Dragoș Bălinișteanu, care poate fi contactat pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon +40 745 317 555.
Pro Vita Iași funcționează ca departament al Arhiepiscopiei Iașilor din 2011 și are ca scop protejarea și cultivarea vieții începând de la concepție. Oferă sprijin pentru mame și familii, promovează cultura și educația pro-viață și pro-familie.
În 2018, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis înființarea de Departamente Pro Vita în toate eparhiile din cuprinsul său.
Donează
Transfer bancar
Cont lei: RO 08 CECE IS1030RON1014342
Cont euro: RO 68 CECE IS10C1EUR1103231
Banca: CEC Bank
Swift: CECERO
Titular: Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Pro Vita
Vezi și:
- Pro Vita Iași organizează online atelierele de lectură Spune-mi o poveste pentru suflet
- „Spune-mi o poveste pentru suflet” la Pro Vita Iași: De Ziua Copilului, Veronica Iani le citește copiilor povești online
- „Ioana. O poveste despre Sindromul Down”. Atelier video marca „Pro Vita Iași”
Foto credit: Pro Vita Iași
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews





