CDS Paris organizează programul de studiu: „Pastorație și duhovnicie”. Înscrie-te şi tu!

Pastoraţie şi duhovnicie

Au început înscrierile la programul de studiu Pastorație și duhovnicie. Lucrarea duhovnicului în contextul pastoral contemporan. Cursul este organizat de Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae (CDS) din Paris şi se va desfăşura între 16 februarie şi 18 mai 2017  (vacanțe: 27 febr. – 5 mar. și 10 – 23 aprilie), informează site-ul oficial al instituţiei.

Înscrierea

Cei care doresc să urmeze acest modul se pot înscrie până în data de 15 februarie 2017 (formularul aici). Taxa de înscriere este în valoare de 100 de euro şi poate fi achitată înainte de 1 martie 2017. Persoanele care, din diferite motive, nu-și permit achitarea integrală a taxei au posibilitatea solicitării unei burse de studiu din partea Centrului. Mai multe informaţii aici.

Cursurile se vor desfăşura prin intermediul unei platforme pentru conferințe online care oferă o foarte bună calitate a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți. Conferinţele vor avea loc în fiecare joi, între orele 20.30 – 22.30 (ora  Parisului).

Programul de studiu are scopul de a consolida, diversifica și adânci cunoștințele cursanților printr-o împletire de prezentări academice și dialoguri duhovnicești, încercând, prin aceasta, să se atingă o sferă cât mai largă a harismelor duhovnicești prezente în Biserică și împărtășite credincioșilor prin lucrarea de îndrumare și formare duhovnicească.

Cursurile încearcă să răspundă unor întrebări actuale:

  • Care este natura și temeiul autorității duhovnicului?
  • Ce adaugă hirotesia întru duhovnic harului primit la hirotonie?
  • Care este locul Sfintei Taine a Spovedaniei in contextul paternității și filiației duhovnicești?
  • Care este legătura dintre Taina Spovedaniei și Taina Euharistiei?
  • Este harisma duhovniciei rezervată episcopilor și preoților?
  • Care sunt rolul și limitele ascultării de duhovnic?
  • Cum poate preotul distinge între problemele duhovnicești și cele de natură psihică?

La sfârșitul programului, va fi organizată o „masă rotundă” online, la care vor fi invitați să participe toți profesorii și cursanții.

Evaluarea

Evaluarea se va face în cadrul unei întâlniri față către față a cursanților cu profesorii, programată a avea loc la Paris, între 10 și 12 octombrie 2017. Cele trei zile de lucru ale acestei întâlniri vor cuprinde, pe lângă evaluarea propriu-zisă a cursanților, o sesiune de prelegeri în plen din partea profesorilor, ateliere tematice și vizitarea câtorva obiective turistice din capitala franceză. Evaluarea cursanților din cadrul acestui modul va fi de tip colocviu, pornind de la o lucrare de aprofundare, întocmită sub îndrumarea unuia dintre conferențiarii Centrului.

***

Centrul de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloae” este o instituție de cultură şi spiritualitate fondată în anul 2008, prin decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Inaugurat în iulie 2009, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Centrul „Dumitru Stăniloae” își are sediul la Catedrala Mitropolitană din Paris. Centrul funcționează cu binecuvântarea ÎPS Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și este împărțit în două secțiuni – una organizând programe în limba română, iar cealaltă, în limba franceză.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente