CDS Paris | Au început înscrierile pentru programul de studii online: Intoducere în Teologia Ortodoxă

CDS Paris deschidre cursuri 2018

Pentru al cincilea an consecutiv, Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae organizează programul de studii online Intoducere în Teologia Ortodoxă. Perioada de înscriere este cuprinsă între 13 noiembrie – 4 decembrie 2017.

Programul se adresează exclusiv persoanelor fără studii teologice anterioare și este conceput încât să ajute la fixarea cunoștințelor teologice de bază, necesare înscrierii într-un ciclu academic la nivel de licență. Sunt disponibile 50 de locuri.

Cursurile se desfăşoară între 4 decembrie 2017 – 28 iunie 2018 şi vor avea loc în serile de luni și joi, începând cu ora 20.30 (GMT +1). Sesiunile vor avea o durată de 2h, din care ultimile 30 de minute vor fi rezervate întrebărilor din partea cursanților.

Programul va debuta luni, 4 decembrie 2017, cu un curs inaugural și se va încheia joi, 28 iunie 2017, cu o întâlnire concluzivă. În această perioadă sunt prevăzute și trei vacanțe: de Crăciun (23 decembrie 2017 – 8 ianuarie 2018), în prima săptămână a Postului Mare (10 – 19 februarie 2017) și de Paști (31 martie – 16 aprilie 2018).

Echipamente necesare: un calculator și o conexiune bună la Internet.

Toate cursurile se vor desfăşura prin intermediul unei platforme pentru conferințe și cursuri online care oferă o calitate foarte bună a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți.

Debutul cursurilor va fi precedat de o sesiune de prezentare a platformei web. Cursanții pot participa la această sesiune tehnică luni, 4 decembrie 2017, începând cu ora 19.30 (GMT +1), chiar înaintea sesiunii inaugurale a programului.

 

Prelegerile vor fi împărțite între următoarele discipline:

  1. Biblia în Biserică;
  2. Patrologie; 
  3. Istorie bisericească; 
  4. Teologie sistematică; 
  5. Teologie liturgică; 
  6. Introducere în arta bisericească; 
  7. Introducere în Tradiția canonică a Bisericii; 
  8. Introducere în  dialogul interortodox, intercreștin și interreligios; 
  9. Introducere în misiologia ortodoxă; 

Înscrieri

Înscrierea în acest program se face exclusiv prin completarea unui formular de înscriere online. Data limită pentru înscrieri este luni, 4 decembrie 2017. 

Costuri

Taxa de înscriere în acest program de studiu este în valoare de 200 de euro, putând fi achitată în două tranșe – una înainte de 31 decembrie 2017, iar cealaltă înainte de 1 martie 2018.

Plata se face prin transfer bancar, cu card de credit sau prin PayPal.


Cursurile online de teologie sunt o necesitate în societatea de astăzi?


Foto credit: CDS Paris

Comentarii Facebook


Știri recente