Cateheză, spiritualitate și cultură la Biserica „Sf. Împărați” din Bacău

La Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Bacău a avut loc, în seara zilei de vineri, 22 august 2014, o nouă seară cultural-duhovnicească.

La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul.

Într-un spațiu consacrat prin pictura sa admirabilă, au continuat dialogurile lunare ale ierarhului cu preoții și credincioșii dornici să-și îmbogățească atât cultura religioasă cât și viața spirituală. Începând cu orele 19.00, băcăuanii au participat la o seară catehetică având ca subiect una dintre temele fundamentale ale teologiei ortodoxe, respectiv Taina Sfintei Împărtășanii, plecând de la textul Sfintei Evanghelii din Duminica a VIII-a după Rusalii, cel în care se menționează înmulțirea pâinilor.

„M-am aplecat cu acrivie asupra acestui text din Evanghelia Sfântului Matei, coroborat cu textele celorlalți evangheliști, în care am văzut universul euharistic care este universul Liturghiei, pentru a găsi imagini noi în interpretarea sa. Noi avem darul de a participa activ la acest univers euharistic, în care putem intra prin metanoia, printr-o schimbare, hrănindu-ne cu tainele care ne pun în legătură cu Dumnezeu”, a menționat Preasfințitul Ioachim.

Prezentarea textului sacru, apoi exegeza acestuia din perspectiva ierarhului, a fost completat cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți și a credincioșilor care, la final, și-au manifestat bucuria de a fi participat la un astfel de eveniment.

Comentarii Facebook


Știri recente