Catedrale și biserici din toată țara își serbează hramul

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește, astăzi, Înălțarea Domnului. Catedrala Mântuirii Neamului, care se ridică pe Calea 13 Septembrie din București, are hramul „Înălțarea Domnului”. De asemenea, numeroase biserici parohiale sau mănăstirești își serbează astăzi hramul. Sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului este și ziua eroilor poporului român, motiv pentru care în toate catedralele, bisericile și mănăstirile ortodoxe din țară și străinătate sunt pomeniți eroii neamului. Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului, informează Ziarul Lumina.

Atât denumirea lăcașului de Catedrală a Mântuirii Neamului, cât și hramul acesteia se află în legătură cu evenimentele istorice dramatice prin care România a trecut de la Războiul de Independență din 1877 până la Revoluția din decembrie 1989, în timpul cărora Biserica și poporul român au fost răstignite și umilite în multe chipuri. În felul acesta, Catedrala Mântuirii Neamului este un simbol al înălțării noastre întru demnitate spre slava lui Dumnezeu.

În București există mai multe biserici care își sărbătoresc astăzi hramul.

În sărbătoare se află și biserica Parohiei „Teiul Doamnei” – Ghica din Protoieria II Capitală. Biserica, purtând numărul 33 din lista oficială a monumentelor de cultură de pe teritoriul țării, este singurul monument de arhitectură din București construit (de meșterul Weltz) în stilul neoclasic italian, venit la noi prin intermediul Rusiei. În țară mai există o singură biserică în acest stil, la Lețcani, lângă lași.

Alte parohii bucureștene care au acest hram sunt Biserica „Înălțarea Domnului”, din Șoseaua Olteniței, Biserica „Domnița Bălașa”, dar și Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Antonie cel Mare” din Protopopiatul I Capitală.

Sărbătoarea Înălțării Domnului reprezintă un moment deosebit de important pentru credincioșii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, deoarece Catedrala arhiepiscopală din municipiul Buzău își sărbătorește cu acest prilej hramul. Eparhia Buzăului și Vrancei a avut mai multe biserici episcopale de-a lungul timpului, aceasta cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi” fiind a cincea. Construirea sa a început în anul 1998, iar piatra de temelie a fost pusă la 10 noiembrie 2002, de către vrednicul de pomenire arhiepiscop Epifanie. Catedrala a fost sfințită la 8 noiembrie 2009, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, când Episcopia Buzăului și Vrancei a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie.

Cu prilejul acestui praznic și sărbători de pomenire a eroilor, cler și credincioși, de la Biserica „Înălțarea Domnului” și alte biserici din Galați, se îndreaptă spre cimitirul „Eternitatea”, la Monumentul Eroilor Neamului pentru a înălța rugăciuni și a depune coroane și flori. La fel, în celălalt mare oraș al Eparhiei Dunării de Jos, Brăila, se desfășoară evenimente dedicate eroilor neamului. De asemenea, astăzi mai este hram la: Mănăstirea Zamfira – Arhiepiscopia Bucureștilor, Mănăstirea Stejaru – Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea „Înălțarea Domnului – Cota 1000”, din Moroeni – Arhiepiscopia Târgoviștei, Schitul Brădet – Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Mănăstirea Saon – Episcopia Tulcii.

Sărbătoare la ctitoria ștefaniană de la Neamț

Credincioșii sunt așteptați astăzi și la hramul Mănăstirii Neamț. Dimineață, după tradiție, va fi oficiată slujba Aghesmei mici la agheasmatarul din apropierea mănăstirii, cu acest prilej fiind scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În continuare, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, PS Corneliu, Episcopul Hușilor, și PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La momentul chinonicului, grupul de copii „Șezătoarea” din localitatea Vânători – Neamț va oferi un scurt moment de cântece și poezii dedicat Zilei Eroilor.

În Iași vor îmbrăca straie de sărbătoare mănăstirile Golia și Galata, iar în Bacău va fi hram la Catedrala „Înălțarea Domnului”.

Hramuri în Ardeal, Oltenia și Banat

În Arhiepiscopia Sibiului își serbează hramul Schitul „Înălțarea Domnului” din Veștem, județul Sibiu. În municipiul Sibiu este sărbătoare la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Nicolae” a Parohiei Hipodrom IV și la Parohia Mihai Viteazul, precum și la biserica Spitalului Militar din Sibiu.

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, își serbează Parohia „Înălțarea Domnului” din Cluj-Napoca, înființată la 1 martie 1992, alături de Mănăstirea „Înălțarea Domnului” – Muntele Rece, județul Cluj.

În Arhiepiscopia Alba Iuliei este sărbătoare la biserica de lemn din Arieșeni, monument istoric din anul 1791. De asemenea, Catedrala Mare din orașul Târgul Mureș își sărbătorește acum hramul.

În Episcopia Oradiei sunt zece biserici în sărbătoare în această zi, dintre care, în municipiul Oradea, una se află în incinta Garnizoanei Oradea.

În Episcopia Sălajului este mare sărbătoare la Catedrala episcopală, iar între lăcașurile de cult din Episcopia Maramureșului și Sătmarului este hram și la Mănăstirea Făget, județul Maramureș.

În Episcopia Devei și Hunedoarei își sărbătoresc hramul mai multe biserici, între care cele din parohiile Simeria și Romos, din Protopopiatul Orăștie, parohiile Cârnești, Galați, Nucșoara, Păucinești, Răchitova și Parohia Petros.

Praznicul Înălțării Domnului este sărbătorit în mai multe lăcașuri de închinare din Oltenia. La Craiova, credincioșii din cartierul Lăpuși vor participa la Sfânta Liturghie, oficiată de preoții de la Biserica „Eroii Neamului”. Credincioșii din Târgu Jiu participă în număr mare la hramul bisericii din cartierul 9 Mai, sărbătoare fiind și în localitatea gorjeană Raci. De asemenea, este hram la Valea Mare, Valari Schela, Bălănești și Hurezu. La Râmnicu Vâlcea, hramul Înălțării Domnului este cinstit în două biserici de enorie, în cartierul Ostroveni și Troianu.

În Arhiepiscopia Timișoarei există 12 parohii care își serbează hramul de praznicul Înălțării Domnului. În Protopopiatul Timișoara I și II Timișoara – Mehala, Chevereșu Mare, Moșnița Nouă și Moșnița Veche. În Protopopiatul Lugoj, bisericile din Găvojdia, Silagiu și Șuștra. În Protopopiatul Făget, Parohia Făget I. În Protopopiatul Deta Banloc, Gherman și Obad, iar în Protopopiatul Sânnicolau Mare, Parohia Pesac.

Comentarii Facebook


Știri recente