Catedrala Mitropolitană din Timişoara şi-a cinstit ocrotitorii

Catedrala Mitropolitană din Timișoara și-a cinstit luni ocrotitorii, Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Ioan al Banatului, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei și Episcopul vicar Paisie Lugojanul al Arhiepiscopiei Timișoarei.

La eveniment au participat sute de bănățeni care s-au rugat împreună cu ierarhii.

Din 1936, odată cu punerea pietrei de temelie a Catedralei Ortodoxe din Timișoara, Sfinții Trei Ierarhi devin ocrotitorii spirituali ai lăcașului de cult, fiind singura catedrală chiriarhală din România cu acest hram.

Târnosirea lăcașului de cult a avut loc în 6 octombrie 1946, de Preafericitul Părinte Patriarh Nicodim, în prezența ctitorului, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente

Catedrala Moților din Huedin va fi renovată

Catedrala Moților din Huedin va fi renovată. Lăcașul de cult a fost ctitorit de Protoiereul martir Aurel Munteanu. Lucrările de renovare vizează înlocuirea învelitorii acoperișului cu tablă din cupru, retencuirea pereților, amenajarea curții și altele.…